Acasă Economie Bucureşti: FMI atenţionează: măsurile de relaxare fiscală trebuie analizate

Bucureşti: FMI atenţionează: măsurile de relaxare fiscală trebuie analizate

DISTRIBUIȚI

135037 – 24022015 –  Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional atenţionează că măsurile de relaxare fiscală incluse în noul Cod Fiscal trebuie analizate atent pentru a înţelege corect modul în care vor fi atinse ţintele de deficit ale ţării noastre. Măsurile de relaxare fiscală incluse în noul proiect de Cod Fiscal trebuie analizate cu grijă pentru o mai bună înţelegere a modului în care pot fi atinse ţintele de deficit fiscal ale României, au comunicat reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Tăierile de taxe propuse vor trebui analizate cu grijă pentru o mai bună înţelegere a modalităţii în care pot fi atinse obiectivele de deficit fiscal. FMI este pregătit să discute propunerile cu Guvernul„, a declarat un purtător de cuvânt al FMI, răspunzând unei întrebări Mediafax pe tema măsurilor incluse în proiectul de Cod Fiscal şi dacă acestea ar putea periclita acordul de împrumut dintre România şi FMI.

Proiectul noului Cod Fiscal, prezentat miercurea trecută de Guvern, include, printre altele, reducerea, începând cu anul viitor, a TVA cu patru procentuale, de la 24% la 20%, nivelul TVA pentru carne, peşte, legume şi fructe produse alimentare de bază urmând să scadă la 9%, reducerea, tot de anul viitor, a accizelor la carburanţi şi alcool, eliminarea impozitului pe construcţiile speciale şi a impozitului de 16% pe veniturile din dividende, precum şi reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 14% din ianuarie 2019., notează Gandul.ro

Misiunea de evaluare a FMI, aflată la Bucureşti între 27 ianuarie şi 9 februarie pentru consultări şi a treia evaluare a acordului stand-by cu România, „a fost informată despre intenţia autorităţilor de a reduce, pe viitor, rata TVA şi nivelul accizelor,” a menţionat purtătorul de cuvânt al FMI. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.