Acasă Externe China: Șapte medalii la Olimpiada Internaţională de Fizică

China: Șapte medalii la Olimpiada Internaţională de Fizică

DISTRIBUIȚI

136707 – 13052015 –  Aflată la a doua prezenţă în calitate de invitat special la Olimpiada Internaţională de Fizică a ţărilor din Asia/APHO 2015, organizată în China, la Hangzhou, în perioada 3-11 mai, echipa României a obţinut 7 medalii (trei medalii de aur, două medalii de argint şi două medalii de bronz) şi o menţiune, informează Ministerul Educaţiei.

Medaliaţi în 2014 cu argint, Dan Ştefan Eniceicu (clasa a XI-a), Tudor Costel Creţu (clasa a XI-a) şi Cristian Alexandru Frunză (clasa a XII-a) au cucerit acum medaliile de aur. Medaliile de argint au fost obţinute de Ileana Rugină (clasa a XII-a) – menţiune la ediţia precedentă – şi Andrei Răduc (clasa a XII-a), iar cele de bronz de Gabriel Găitan (clasa a XII-a) şi Mălin Stănescu (clasa a XI-a). Ovidiu Mihai Popa (clasa a XI-a) a fost distins cu menţiune. Toţi cei opt elevi laureaţi studiază la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Pregătirea olimpicilor a fost asigurată de profesoarele Rodica Ionescu şi Delia Davidescu, precum şi de cadrele didactice care au luat parte la stagiul de pregătire şi selecţie a lotului de fizică, provenite atât din unităţi de învăţământ preuniversitar, cât şi din facultăţile de fizică din Bucureşti, Iaşi, Craiova şi Cluj-Napoca.

Ajunsă la a XVI-a ediţie, competiţia este destinată exclusiv statelor de pe continentul asiatic, România fiind singurul stat din afara acestui spaţiu, invitat să participe în semn de recunoaştere şi apreciere a rezultatelor deosebite obţinute în fiecare an la Olimpiada Internaţională de Fizică. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.