Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: FSLI: Lucrările de la Bac să fie corectate în alte județe

Bucureşti: FSLI: Lucrările de la Bac să fie corectate în alte județe

DISTRIBUIȚI

137750 – 22062015  – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) anunţă că susține propunerea Ministerului Educației de schimbare a modalității de corectare a lucrărilor de la examenul de Bacalaureat. “Conform unei declarații făcute de domnul Vasile Șalaru, secretar de stat pe probleme de  învățământ  preuniversitar în  cadrul  MECS, lucrările  scrise  ale  celor  care  susţin examenul de Bacalaureat ar putea fi strânse la nivelul centrului judeţean şi trimise apoi, într-un  alt  judeţ,  cu  angajații  Jandarmeriei.  Această  procedură  este  întâlnită  și  la examenul de titularizare al profesorilor. Noutatea constă și în faptul că se propune să aibă loc o tragere la sorți pentru repartizarea lucrărilor, astfel încât să nu se știe dinainte județul unde vor ajunge lucrările pentru a fi corectate. FSLI consideră că prin schimbarea modalității de corectare a lucrărilor nu va mai exista nicio suspiciune nici asupra rezultatelor finale ale examenului de Bacalaureat, nici asupra profesorilor care corectează”, se arată într-un comunicat al FSLI.

”O  supraveghere  care  să  nu  permită  elevilor  să  se  inspire  în  timpul  examenului  și această procedură propusă vor conduce la o evaluare obiectivă a celor care susțin examenul  de  Bacalaureat.  Această  modalitate  de  corectare  a  lucrărilor  va  elimina posibilitatea ca anumiți elevi să fie favorizați”, a precizat președintele FSLI, Simion Hancescu. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.