Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Sindicaliştii din învăţământ denunţă abuzurile unor primari

Bucureşti: Sindicaliştii din învăţământ denunţă abuzurile unor primari

DISTRIBUIȚI

 137781 – 23062015 – Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) denunță abuzurile unor primari  din  țară, care șantajează  directorii  cu  delegație  să  semneze  contractele  de management administrativ-financiar, condiționând de această semnare plata salariilor.

”Aceste contracte nu sunt legale. Nu există un model cadru dat de Ministerul Educației,și chiar dacă ar exista tot ilegale ar fi, pentru că, potrivit Legii 1/2011, ele se semnează de  către  directori  în  urma  promovării  concursului,  nu  de  către  cei  cu  delegație”,  a explicat președintele FSLI, Simion Hancescu.

Potrivit  Legii  Educației  Nationale  nr.1/2011,  art.  257  (3)  ”În  urma  promovării concursului, directorul încheie contract de management administrativ-financiar cuprimarul/primarul  de  sector  al  unităţii  administrativ-teritoriale,  respectivpreşedintele consiliului judeţean pe raza căruia se află unitatea de învăţământ”.

Un caz concret este cel al cadrelor didactice de la Liceului Tehnologic ”Ovid Caledoniu” din Tecuci, al cărui director a refuzat inițial să semneze acest contract de management, iar primarul Daniel Tuchel nu a mai plătit, pe luna mai, salariile niciunui cadru didactic de la liceu și nici drepturile bănești ale profesorilor navetiști, pe șapte luni, se arată într-un comunicat al FSLI.

Directorul a semnat, ulterior, pentru ca toți  profesorii  să își  ia banii,  chiar dacă ocupa funcția cu delegație, nu prin concurs.

”Acest  primar  a  închis,  apoi,  abuziv  postul  de  Radio  Tecuci,  care  a  difuzat  știrea referitoare  la  cazul  de  la  Liceul  Tehnologic  Ovid  Caledoniu.  Sindicatul  Liber  din Învățământ  Tecuci  va  depune  plângere  penală  la  DNA  pentru  abuz  în  serviciu  și pentru șantaj.  Acest  caz este încă o dovadă a faptului  că finanțarea de bază,  care curpinde și cheltuielile de personal, ar trebui făcută prin Ministerul Educației Naționale și inspectoratele școlare județene, fără a mai include și autoritățile locale, pentru a evita astfel de abuzuri cărora le cad victime cadrele didactice”, a precizat Simion Hancescu. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.