Acasă Centru Brasov Braşov: Genişti americani lucrează la modernizarea poligonului de la Cincu

Braşov: Genişti americani lucrează la modernizarea poligonului de la Cincu

DISTRIBUIȚI

 138674 – 27072015 – Detaşamentele de genişti ale Armatei Române şi genişti americani din Garda Naţională a statului Alabama lucrează la modernizarea celui mai mare poligon al Forţelor Terestre Române, anunță România Liberă.

            Lucrările din poligonul Cincu (judeţul Braşov) au durata de patru luni şi se vor încheia în septembrie 2015.

            Stadiul lucrărilor a fost verificat în poligon, sâmbătă, de şeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae Ciucă, şi de comandantul Forţelor Terestre Americane dislocate în Europa, general-locotenent Ben Hodges. Alături de ei au venit la Cincu şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Dumitru Scarlat, precum şi locţiitorul comandantului Gărzii Naţionale a statului Alabama, general-maior Charles Gable.

            Geniştii amenajează platforme complexe de antrenament pentru diferite specialităţi militare, clădiri cu destinaţii speciale sau administrative, precum şi un drum de manevră cu lungimea de aproximativ 5 kilometri.

            „Tot ce se va realiza în acest poligon va dăinui în timp şi le vom folosi în comun atât noi, cât şi partenerii noştri strategici şi celelalte armate NATO”, a declarat generalul maior Dumitru Scarlat, şeful SMFT.

            Poligonul de la Cincu aparţine Centrului de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre.

            Din România, la lucrări participă 200 de genişti din Forţele Terestre, reprezentaţi de specialişti din Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos” şi din batalioanele de geniu ale Diviziei 2 Infanterie „Getica” şi Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

            Activitatea în comun a militarilor români şi americani este organizată sub forma unui exerciţiu denumit Resolute Castle 15, inclus în Oparaţiunea Atlantic Resolve, pe care SUA o derulează în Europa. – PROMPT MEDIA

foto:adevarul.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.