Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Dan Motreanu, urmărit penal în dosarul lui George Scutaru

Bucureşti: Dan Motreanu, urmărit penal în dosarul lui George Scutaru

DISTRIBUIȚI

138037 – 02072015  – Dan Motreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi prim-vicepreşedinte al PNL, este urmărit penal în dosarul în care DNA îl anchetează și pe George Scutaru. Motreanu este acuzat de folosirea influenței și autorității din partid pentru obținerea de foloase necuvenit eşi spălare de bani.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză – a pretins și primit de la o altă persoană aproximativ un milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.

Din banii primiți, aproximativ 700.000 euro, conform unei înțelegeri anterioare, persoana denunțătoare i-a dat lui George Scutaru, la data faptelor deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid (inculpat în prezenta cauză) suma de 170.000 euro, iar suma de 250.000 euro i-a fost remisă lui Motreanu, ambele sume fiind date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale) a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate.
Există date că proveniența și modul în care s-au obținut banii erau cunoscute exact de cei doi beneficiari ai sumelor de bani.

Motreanu a fost present joi la DNA, unde I s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.

DNA precizază că în acest dosar se efectuează acte de urmărire penale și față de alte persoane. – PROMPT MEDIA

foto:stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.