Acasă Externe Ungaria: Ungaria vrea de la UE mai mult de opt milioane de...

Ungaria: Ungaria vrea de la UE mai mult de opt milioane de euro pentru criza imigranților

DISTRIBUIȚI

139329 – 25082015 –  Ungaria încearcă să obțină mai multe fonduri de la Uniunea Europeană pentru a putea face față celei mai grave crize a refugiaților după Al Doilea Război Mondial, a declarat marți Janos Lazar, șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, potrivit Reuters.

Comisia Europeană a propus ca Ungaria să primească aproape 8 milioane de euro pentru a putea face față crizei imigranților, sumă considerată insuficientă de executivul ungar. ”’Uniunea Europeană distribuie fondurile pentru protecția frontierei într-o manieră umilitoare. Vechile state membre au tăiat din banii pentru noii membri”’, a afirmat Janos Lazar, într-un interviu publicat marți de cotidianul ungar Magyar Hirlap, citat de agerpres.ro.

Remarcile oficialului ungar survin la o zi după ce președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a criticat guvernele statelor UE pentru faptul că ”arată cu degetul” pentru a căuta vinovați în loc să adopte măsuri viabile pentru a contracara criza imigranților.

Membră a spațiului Schengen de liberă circulație, Ungaria a primit de la începutul acestui an peste 100.000 de imigranți, mai mult decât dublul celor 43.000 primiți pe întreaga durată a anului trecut. Poliția ungară a anunțat că numai luni peste 2.000 de imigranți au trecut granița dinspre Serbia în Ungaria.  – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.