Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Cum își cumpără parlamentarii, din banii bugetului de stat, sprijinul liderilor...

București: Cum își cumpără parlamentarii, din banii bugetului de stat, sprijinul liderilor locali în viitoarele alegeri parlamentare

DISTRIBUIȚI

140122 – 29092015 –  Chiar dacă această categorie a aleșilor locali o considerăm importantă, criticăm acordarea diferențiată a drepturilor diferitelor categorii de bugetari, avându-i în vedere pe cei 65% din angajații administrației publice locale cu salariul minim pe economie, care au același regim juridic al incompatibilităților, ca și cel al aleșilor locali, declară Sebastian Oprescu, vicepreședinte al CNSLR Frăția.

Propunerea legislativă de acordare a pensiilor speciale are ca obiect completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali cu modificările și completările ulterioare. ”Primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene ca și deputații și senatorii, magistrații sau alte categorii care beneficiază de pensii speciale nu pot avea alte activități producătoare de venit în paralel cu activitatea lor din administrație. Mulți dintre cei care au îndeplinit sau îndeplinesc funcțiile de primar, viceprimar, președinte și vicepreședinte al consiliului județean au plecat din sfera de activitate privată, renunțând la beneficii financiare mult mai consistente pentru a se pune în slujba comunităților locale. Drept urmare, propunem o soluție de indemnizație pe modelul celei care s-a votat pentru deputați și senatori.”

În calitate de membru al Consiliului Economic și Social, vom propune aviz negativ pentru această inițiativă., spune Oprescu. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.