Acasă Social București: România preia reglementări europene privind schimbul de date transfrontalier referitor la...

București: România preia reglementări europene privind schimbul de date transfrontalier referitor la încălcări ale normelor de circulație

DISTRIBUIȚI

 139549 – 03092015 – Guvernul a aprobat un proiect care modifică și completează Legea nr. 5/2014 privind unele măsuri pentru facilitatea schimbului transfrontalier de informații referitoare la încălcările normelor de circulație care afectează siguranța rutieră și pentru facilitatea executării sancțiunilor aplicate acestor încălcări. Actul normativ transpune în legislația națională Directiva Europeană revizuită în acest domeniu.

Legea are drept scop facilitarea schimbului transfrontalier de informații între autoritățile competente din România și cele din celelalte state membre sau din statele participante, privind încălcările normelor de circulație care afectează siguranța rutieră, atunci când încălcarea a fost săvârșită cu un vehicul înmatriculat într-un stat membru sau stat participant, altul decât statul în care a fost săvârșită fapta, precum și facilitarea executării de către autoritățile române a sancțiunilor aplicate pentru încălcări săvârșite pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate în alte state membre și în statele participante.

Potrivit proiectului de lege, prin excepție de la regula potrivit căreia în toate situațiile se declanșează procedura de informare, după obținerea datelor necesare, autoritățile române nu declanșează procedurile de informare a autorităților omoloage din statele membre UE și Spațiului Economic European cu privire la încălcări ale normelor de circulație în următoarele situații: În cazul în care, în urma uneia sau mai multor informări anterioare adresate aceleiași persoane, nu a fost primit răspuns; În situația în care datele furnizate de sistemul de evidență sunt incomplete și nu au permis la o solicitare anterioară contactarea proprietarului/utilizatorului vehiculului; În aceste situații, datele obținute cu privire la proprietarii sau deținătorii vehiculelor cu care au fost săvârșite încălcările se șterg.

Procedura propusă prin proiectul de lege aprobat astăzi de Guvern este reglementată ca atare în textul Directivei (UE) 2015/413 și reprezintă o modalitate de evitare a suportării unor costuri nejustificate prin continuarea procedurilor de informare în situația în care subiectul nu răspunde autorității solicitante.De asemenea, proiectul de act normativ stipulează că prelucrările de date cu caracter personal efectuate în temeiul prezentei legi de către autoritățile române competențe și de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) se realizează cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.

Directiva UE 2015/413 reprezintă revizuirea Directivei 2011/82/UE și urmărește asigurarea unui nivel ridicat de protecție pentru toți utilizatorii drumurilor UE, prin facilitatea schimbului transfrontalier de informații privind încălcarea normelor de circulație care afectează siguranța rutieră și prin executarea sancțiunilor, atunci când încălcările respective sunt săvârșite cu un vehicul înmatriculat în alt stat membru decât statul membru în care s-a săvârșit încălcarea.

Conform directivelor europene, fiecare stat membru este obligat să desemneze un Punct național de contact privind vehiculele, certificatele de înmatriculare și permisele de conducere. În cazul României, aceste activități sunt realizate în mod centralizat la nivelul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul MAI. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.