Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Deputatul Neviser Zaharcu vrea monitorizare integrată a ambarcațiunilor din Delta Dunării

Deputatul Neviser Zaharcu vrea monitorizare integrată a ambarcațiunilor din Delta Dunării

DISTRIBUIȚI

  139970 – 22092015  – Deputatul PSD de Tulcea, Neviser Zaharcu, i-a adresat ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Leocadia Gavrilescu, o interpelare parlamentară pe tema stadiului în care se află realizarea sistemului de monitorizare integrată a ambarcațiunilor din Delta Dunării. În documentul oficial trimis conducerii MMAP, parlamentarul tulcean a precizat că Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) întâmpină dificultăți în realizarea studiului de fezabilitate pentru punerea în aplicare a sistemului de monitorizare integrată a ambarcațiunilor din Delta Dunării, până acum reușindu-se doar scoaterea la licitație a acestuia.

Neviser Zaharcu a mai amintit, de asemenea, că monitorizarea integrată a Rezervației presupune o investiție importantă, care, potrivit specialiștilor, nu va putea fi realizată fără fonduri europene.

De asemenea, parlamentarul vrea să știe care este stadiul actual al licitației referitoare la definitivarea sistemului de monitorizare integrată a ambarcațiunilor din Delta Dunării, când va fi viabil acest proiect și care sunt beneficiile acestuia, dar și care este cota de finanțare a statului român?. – PROMPT MEDIA

foto:radioconstanta.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.