Acasă Cultura/Media Germania: ”Limba română în lume”

Germania: ”Limba română în lume”

DISTRIBUIȚI

140093 – 28092015 –  Ministrul Educației și Cercetării Ştiințifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, a participat în perioada 25 – 26 septembrie, la Berlin, la conferinţa ”Limba română în lume. Spații și medii în culturile romanice” (ediţia a V-a). Evenimentul face parte din seria anuală de manifestări iniţiate de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, prin Institutul Limbii Române, cu scopul de a promova limba, cultura și civilizația românească peste hotare. Conferinţa de la Berlin reuneşte oficiali români, lectori din rețeaua Institutului Limbii Române, reprezentanți ai comunității românești din Germania și ai mediilor culturale și academice din cele două state.

Pe agenda evenimentului au figurat acțiuni organizate simultan, respectiv, ateliere, dezbateri și mese rotunde, în cadrul cărora au fost abordate subiecte precum limba română ca limbă străină, identitatea lingvistică și culturală în comunitățile românești din Germania, dar si studiile românești în spațiul academic german, cunoscută fiind colaborarea Academiei de Diplomație Culturală de la Berlin cu universități din România, Institutul Diplomatic Român şi Institutul Cultural Român.

În acest an, în parteneriat cu Ambasada României din capitala Germaniei, conferințele de promovare s-au desfășurat în Republica Federală Germania, la Berlin (25 – 26 septembrie) și la Leipzig (27 – 29 septembrie).

În acest moment, în reţeaua coordonată de Institutul Limbii Române îşi desfăşoară activitatea 44 de lectori de limbă română în lectorate răspândite în Europa, America de Nord și Asia. –  PROMPT MEDIA

foto:agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.