Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: Germania a stârnit furia altor țări

Bruxelles: Germania a stârnit furia altor țări

DISTRIBUIȚI

reuniune bruxellesReuniunea plenară de la Bruxelles s-a încheiat brusc140540 – 16102015  – Germania a stârnit furia altor țări europene joi seara, punând din nou pe masă o controversată propunere de repartizare a refugiaților în cadrul Uniunii Europene pe o bază permanentă, a aflat AFP din surse concordante. ”Ajunsesem la un acord că asta nu va fi pusă din nou pe masă”, și-a exprimat indignarea un diplomat. ”Pentru numeroase țări este în afara oricărei chestiuni”” a adăugat o a doua sursă diplomatică.

Germania dorește ca, în declarația finală a summit-ului european de la Bruxelles să se facă referire la o propunere a Comisiei Europene de a stabili un mecanism permanent de repartizare a refugiaților între Cei 28, care să fie pus în aplicare în cazul unei grave crize migratorii pentru a elibera presiunea de pe țările cele mai afectate.

După negocieri dificile în cursul acestei veri și în septembrie în jurul unui plan de urgență pentru repartizarea între țările Uniunii a 160.000 de refugiați sosiți în Grecia și Italia, numeroase state nu mai vor să audă despre acest subiect.

Propunerea cancelarului german, Angela Merkel, a fost ca un duș rece, în contextul în care există legat de acest subiect ”un dezacord politic substanțial între țările membre”, a rezumat o sursă europeană.

”Reuniunea plenară s-a încheiat brusc”, a explicat sursa diplomatică. ”A fost de ajuns pentru a strica atmosfera”, a adăugat diplomatul.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se menține însă pe poziție. Trebuie ”un mecanism permanent”, iar ”statele membre vor fi sfătuite să ia act de recomandarea Comisiei și să o pună în aplicare”, a afirmat el miercuri.

În timp ce șefii de stat și de guvern s-au reîntâlnit la dineu, diplomații au încercat să găsească o soluție destul de vagă pentru a mulțumi pe toată lumea.

Suedia susține poziția Berlinului, dar în fața lor, țări din estul UE, în special Ungaria și Polonia, sau chiar Spania refuză, au mai explicat sursele citate. – sursa: agerpres.ro – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.