Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: CNS „Cartel ALFA” suspenda acţiunile de protest

București: CNS „Cartel ALFA” suspenda acţiunile de protest

DISTRIBUIȚI

Cartel Alfa 140804 – 28102015  –  Guvernul, care pana astazi 28 octombrie 2015 nu a făcut nici un demers în vederea modificarii Legii 62/2011, (Legea dialogului social), prin actiunea dnei ministru Rovana Plumb invita partenerii sociali reprezentativi, confederatiile de angajatori si confederatiile sindicale, in vederea solutionarii deficientelor cadrului legislativ.

Această lege, care a blocat negocierile colective şi a făcut aproape imposibilă reprezentarea salariaţilor de către sindicate, a fost adoptată în 2011 prin asumarea răspunderii de catre guvernul Boc, fără nici o dezbatere publică sau consens între partenerii sociali.

Practic, de la adoptarea Legii 62/2011 nu a mai fost incheiat nici un Contract Colectiv de Muncă (CCM) sectorial. Împreună cu eliminarea Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel naţional (CCMUNN), inexistenţa contractelor sectoriale a redus dramatic numărul de salariaţi acoperiţi de un contract colectiv, şi în consecinţă de drepturile şi clauzele pe care aceste contracte le conţineau.

De asemenea, condiţiile impuse pentru formarea unui sindicat şi pentru negocierea unui contract colectiv la nivel de unitate lasă o mare parte din structura lucrătorilor  (aproximativ un sfert din totalul angajaţilor români) fără drept de asociere, în contradicţie cu prevederile Constituţiei României, care garantează acest drept.

În faţa acestui demers al ministrului muncii în rezolvarea problemelor pentru lucrătorii din România, Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” suspenda din data de 29 octombrie 2015 acţiunile de protest, prin pichetarea zilnică a Ministerului Muncii, în intervalul orar 10.,00 – 12.00, se arată într-un comunicat remis PROMPT MEDIA. –  PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.