Acasă Externe Maroc: Marocul cere explicații

Maroc: Marocul cere explicații

DISTRIBUIȚI

 Simona Mariana Ioan140621 – 20102015  – Ambasadorul României în Maroc, Simona Mariana Ioan, a fost convocat la Ministerul marocan de Externe, pentru a da explicatii privind retragerea unei liste oficiale cu 45 de studenti marocani, înscrisi în primul an la Facultatea de medicina din Iasi, relateaza site-ul de stiri Le360.ma, citat de Mediafax. Cei 45 de studenti marocani figurau initial ca înscrisi în primul an la Facultatea de medicina din Iasi, dar numele lor au fost ulterior sterse, fara nicio explicatie.

Mbarka Bouaida, ministru delegat în cadrul Ministerului marocan al Afacerilor Externe, s-a întâlnit luni cu Simona Mariana Ioan, careia i-a cerut explicatii cu privire la acest caz. Mbarka Bouaida a cerut ”raspunsuri juste si rapide”, stiind ca studentii marocani sunt victimele unor deficiente exogene si ”risca sa piarda un an din parcursul lor universitar”.

Ministrul a apreciat ca aceste dificultati sunt cauzate de gestionarea opaca a dosarelor de înscriere a studentilor marocani de catre conducerea universitatii, care ”a procedat la modificari succesive care au antrenat, fara o explicatie justificata, excluderea studentilor maricani, ai caror parinti si-au achitat în prealabil, de buna credinta, obligatiile fata de universitate (plata taxelor scolare cu valori între 2.000 si 5.000 de euro – n.r.)”.

La 5 octombrie, Facultatea din Iasi a publicat o lista definitiva cu studentii admisi si care au îndeplinit conditiile de eligibilitate, în total 166 de studenti, inclusiv marocani. Dar la 15 octombrie, Facultatea a publicat pe site-ul sau o noua lista, cu 121 de studenti, care excludea numele celor 45 de studenti marocani, ”fara a prezenta motivele acestei revizuiri”, a precizat Bouaida. – PROMPT MEDIA

fot:rabat.mae.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.