Acasă Economie Chișinău: Proiect de modernizare hidrologică pentru zona transfrontalieră România – Ucraina –...

Chișinău: Proiect de modernizare hidrologică pentru zona transfrontalieră România – Ucraina – Republica Moldova – EAST AVERT

DISTRIBUIȚI

 EAST AVERT141126 – 13112015 –  În zilele de 11 și 12 noiembrie 2015, s-a desfășurat la Chișinău, în Republica Moldova, cea de a treia Conferință cu tema ”Prevenirea inundațiilor de risc și sistemul de alertă timpurie în bazinele superioare ale râurilor Siret și Prut, zona transfrontalieră”. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului ”Prevenirea și protecția la inundații în bazinele superioare ale râurilor Prut și Siret, prin implementarea unui sistem modern de stații automate – EAST AVERT”, din cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007 – 2013.

Joi, 11 noiembrie, discuțiile s-au desfășurat în cadrul a cinci sesiuni plenare care au vizat impactul EAST AVERT asupra Sistemului de modernizare hidrologică pentru zona transfrontalieră România-Ucraina-Republica Moldova, problemele de inginerie de  inundații și de prevenire a riscurilor și protecția în cauză, Baza Geodata și hărți de hazard și de risc pentru zona transfrontalieră respectivă și sistemul de alertă timpurie (EWS) – EAST AVERT pentru inundații și poluări accidentale în zona de frontieră a României – Ucrainei – Republicii Moldova.

În cea de a doua zi a conferinței, dezbaterile au fost dedicate schimbului de date hidrologice în temeiul dispozițiilor acordurilor bilaterale existente între România-Ucraina și România -Republica Moldova în caz de inundații și importanței implementării proiectului EAST AVERT în legătură cu Strategia Dunării și directivele Uniunii Europene.

La reuniune – organizată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din România împreună cu Agenția ”Apele Moldovei” din cadrul Ministerului Mediului al Republicii Moldova – au participat reprezentanți ai tuturor partenerilor din cele trei țări.

EAST AVERT: Prevenirea și protecția împotriva inundațiilor din bazinele superioare ale râurilor Siret și Prut, prin aplicarea unui sistem de monitorizare modern cu stații automate” a fost semnat pe 28 ianuarie 2014 la Iași și are o valoare totală de 9.243.784,56 euro. Proiectul are opt parteneri din care patru din România, unul din Republica Moldova și tre parteneri din Ucraina. –  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.