Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Monicăi Macovei i s-a pus din nou pata pe Dan Voiculescu

București: Monicăi Macovei i s-a pus din nou pata pe Dan Voiculescu

DISTRIBUIȚI

 Monica Macovei 1141686 – 16122015 – Condamnatul Voiculescu a scris, până acum, opt cărți “științifice” în închisoare. Zelul de scriitor al lui Voiculescu are un scop: speră că va îi va fi redusă pedeapsa cu opt luni de zile, așa cum există posibilitatea în lege. Ce-ar fi dacă Voiculescu, autorul de lucrări științifice, să fie “audiat” de comisii formate din specialiști pe temele abordate în cărți, să fie ascultat cum explică, de pildă, ”Managamentul Riscului în accesarea şi gestionarea fondurilor Europene – Politica UE”? Iar dacă nu-și poate susține lucrarea “științifică”, atunci să nu fie luată în considerare la cererea de reducere a pedepsei și să fie anchetat pentru furt intelectual, întreabă Monica Macovei, președintele M10.

”Devine evident că această posibilitate din lege începe să fie folosită abuziv de politicienii condamnați, care își (re)descoperă talentul de scriitori de lucrări științifice. Legea executării pedepselor trebuie schimbată, astfel încât să reducă abuzurile. Până atunci însă, cererile de reducere a pedepselor trebuie riguros motivate și verificate. Ca și în cazul tezelor de doctorat, și aici pot exista plagiate, precum și suspiciuni privind autorul real al cărților”. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.