Acasă Sud-Est Constanta Constanța: Mircea Băsescu mai așteaptă

Constanța: Mircea Băsescu mai așteaptă

DISTRIBUIȚI

 Mircea Băsescu141797 – 04012016 –  Tribunalul Constanţa a amânat pentru 8 ianuarie sentința în dosarul în care Mircea Băsescu a fost judecat pentru trafic de influenţă, iar Marian Căpăţână pentru complicitate la trafic de influenţă. Decizia Tribunalului Constanţa nu va fi definitivă, urmând să fie atacată la Curtea de Apel Constanţa.

DNA a cerut condamnarea la închisoare cu executare pentru Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, în cazul primului solicitând ca pedeapsa să fie orientată spre maximul prevăzut de lege.  Totodată, DNA a cerut confiscarea sumei de 250.000 de euro de la Mircea Băsescu și de 350.000 de euro de la Marian Căpățână.

Avocatul lui Mircea Băsescu, Florin Şurghie, a cerut achitarea clientului său, spunând că nu există dovezi în legătură cu săvârşirea faptei, iar, în cazul în care instanţa va considera că este nevoie de o pedeapsă cu închisoarea, aceasta să fie cu suspendare.

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări realizate pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte al ţării.

Pe parcursul procesului de la Tribunalul Constanţa, mai mulţi membri ai familiei Anghel, audiaţi ca martori, au spus că i-au dat lui Mircea Băsescu suma de 600.000 de euro, pentru ca acesta să intervină în favoarea lui Sandu Anghel. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.