Acasă Politic Belgia: Valeriu Zgonea, la Săptămâna Parlamentară Europeană

Belgia: Valeriu Zgonea, la Săptămâna Parlamentară Europeană

DISTRIBUIȚI

 Valeriu Zgonea142508 – 15022016 –  Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va participa, în perioada 15 – 17 februarie, la Săptămâna Parlamentară Europeană, reuniune ce se desfășoară la Bruxelles, sub egida Parlamentului European. La eveniment participă și deputatul PSD Adrian Solomon. În cadrul sesiunilor plenare, vor fi abordate subiecte precum Semestrul European restructurat și rolul Parlamentului European și al parlamentelor naționale, dar și Prioritățile politicilor Ciclului 2016 al Semestrului European.

În paralel, vor fi organizate reuniuni interparlamentare ale comisiilor de muncă, economice și de buget din parlamentele membre ale UE pe teme de interes major pentru viitorul construcției europene.

Totodată, cei doi reprezentanți ai Camerei Deputaților vor participa, pe 17 februarie, și la Conferința Interparlamentară privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța economică în Uniunea Europeană. În cadrul acesteia, vor avea loc dezbateri pe mai multe teme de interes: experiențele parlamentelor cu o coordonare și guvernare economică întărită, politica bugetară și efectele coordonării bugetare, precum și oportunitățile și provocările scenariilor viitoare pentru investiții într-o Uniune Europeană competitivă. Pe durata vizitei sunt programate întrevederi bilaterale cu mai mulți oficiali europeni. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.