Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Ilfov: E oficial: 15 iulie Ziua Jandarmeriei Ilfov

Ilfov: E oficial: 15 iulie Ziua Jandarmeriei Ilfov

DISTRIBUIȚI

jandarmeria142337 – 04022016  –  Prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 7 din 19 ianuarie 2016, publicat o săptămână mai târziu în Monitorul Oficial, 15 iulie a devenit ”Ziua aniversară a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov «Lascăr Catargiu»”.

La 30 august 1893, regele Carol I, prin Înaltul Decret Regal nr. 2919, promulgă Legea Jandarmeriei Rurale, care va fi publicată în Monitorul Oficial nr. 123/01.09.1893, fila 3369. Această lege a fost iniţiată de Lascăr Catargiu, care, la acea dată, era preşedintele Consiliului de miniştri şi ministru de Interne.

Legea Jandarmeriei Rurale, care a fost pusă în aplicare la 1 aprilie 1893, prevedea că în timp de un an să se înființeze companiile de jandarmi rurali din circumscripţiile Corpului 2 şi 4 Armată, urmând ca în perioada până la 1 aprilie 1895 să fie înfiinţate companiile de jandarmi rurali pentru Circumscripţiile 1 şi 3 Armată. Judeţul Ilfov făcea parte din circumscripţia Corpului 2 Armată. Aceste prevederi nu au putut fi puse în practică, însă, din cauza lipsei de fonduri cu care statul se confrunta la acea dată, fapt pentru care legea a fost promulgată în 30 august 1893.

La solicitarea ministrului de Interne, Carol I, aprobă deschiderea unui credit de 65.000 lei, “pentru plata pe trimestrul Octombrie 1893, a soldei a o parte din ofiţeri, şi pentru jumătate soldă şi hrana întragă a efectivului trupei” care urmau a fi numiţi la comenzile companiilor de jandarmi rurali, pentru trimestrul IV al anului 1893. Din această sumă urma să se înfiinţeze la Bucureşti şi Iaşi două centre de instruire a viitorilor jandarmi rurali care vor lua fiinţă la  1 ianuarie 1894. Nu se cunosc motivele pentru care cele două centre de instruire a viitorilor jandarmi rurali nu au fost înfiinţate iar creditul aferent nu a fost cheltuit, aşa cum reiese şi din raportul ministrului de Finanţe, publicat în Monitorul Oficial  din 24.03.1894, fila 2683. După promulgarea Legii Jandarmeriei Rurale, regele Carol I promulgă Regulamentul de aplicare a acesteia prin care se stabileau ierarhia militară, atribuţiunile jandarmilor rurali şi relaţiile acestora cu instituţiile statului.

La  9 iunie 1894, prin Înalt Decret Regal este numit primul inspector general al Jandarmeriei Rurale, col. Mihail Rasti, moment în care începe activitatea Jandarmeriei Rurale. Ulterior, prin Înaltele Decrete Regale 2596, 2597, 2598, din 28.06.1894, publicate în Monitorul Oficial nr. 76/07.07.1894, fila 2862, se numesc ofiţeri în cadrul Comandamentului General al Jandarmeriei Rurale.

După aceea sunt numiți ofiţeri la comenzile mai multor companii de jandarmi rurali. Din cauza lipsei de ofiţeri, care veneau din rândurile armatei, pentru comenzile companiilor de jandarmi rurali, la unele companii au fost numiţi doar ajutorul comandantului de companie, în această situaţie aflându-se şi Compania de Jandarmi Ilfov, unde prin Decretul Regal 2799, la data de 15 iulie 1894 a fost numit locotenentul în rezervă Alexandru Cociu. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.