Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Măsuri financiare temporare pentru susținerea agricultorilor

București: Măsuri financiare temporare pentru susținerea agricultorilor

DISTRIBUIȚI

cereale143255 – 24032016 – Guvernul a aprobat unele măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură.

Prin acest act normativ se acordă un împrumut din partea Ministerului Finanţelor Publice în  valoare de 3.600.000.000 lei, din contul de venituri din privatizare, până la sfârșitul anului 2016. După ce Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plăţile, cheltuielile realizate se transmit Comisiei Europene prin Declaraţiile lunare, iar Comisia Europeană le rambursează Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, urmând a fi restituite Ministerului Finanţelor Publice.

Măsura a fost necesară pentru a asigura cât mai rapid resursele financiare necesare efectuării plăţilor menționate mai sus din sume alocate temporar din veniturile din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului de către Ministerul Finanţelor Publice.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigură resursele necesare efectuării plăţilor de către A.P.I.A. beneficiarilor schemelor de plăţi directe pentru agricultură, a ajutoarelor excepționale cu caracter temporar, a măsurilor de piaţă şi intervenţie în agricultură, a măsurii de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe, a măsurii de promovare a vinurilor, care se finanţează din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.