Editorial – Alina Mungiu Pippidi, Româniacurata.ro – 143217 – 23032016 –
La 22 martie, războiul contra civilizației a ajuns pe Strada Legii – Rue de la Loi sau Wetstraat, artera principală a cartierului guvernamental din Bruxelles, care pleacă din centru și urcă spre sensul giratoriu Schuman, unde sunt Comisia Europeană și Consiliul European, înainte de a se scufunda în subteran și a reieși ca autostradă care duce la Aachen, în Germania, capitala primului șef de stat european, Carol cel Mare. Pe această stradă urâtă, numai asfalturi și betoane, sunt nu doar mare parte din instituțiile europene, ci și Parlamentul federal belgian, iar la numărul 16 biroul de prim-ministru al Regatului belgian. Stațiile de metrou Loi, Maalbeck și Schuman sunt înșirate de-a lungul străzii – în ultimele două au explodat bombe, ca și la aeroport. Mii de funcționari europeni și de experți veniți din toate colțurile continentului se înghesuie aici – dimineața între opt și zece e aproape imposibil să iei vreun taxi de pe Zaventem, din cauza cozii, sunt mii de oameni care vin la ședințe cu avionul. Între Maalbeck și Schuman se înșiră mai toate hotelurile noastre, ale navetiștilor: Silken Berlaymont, Charlemagne, Crowne Plaza, iar pe rue Froissart cum cobori din Schuman spre piața Jourdain, e anticariatul meu favorit, Thomas, paradisul cui e bilingv în franceză și engleză.
În Schuman, deja de un an trupe speciale cu arme automate păzesc clădirea serviciului diplomatic european și a comisiei, iar zece minute mai jos, în Place Jourdan e destul să continui în loc să o iei la dreapta spre Parlamentul European pe Rue Beliard ca să întâlnești cartiere compacte africane sau arabe, cu magazine halal, cafenele murdare, Internet și afișe de propagandă salafiste. În metrou nu e nicio securitate, chiar sub aceste clădiri oficiale – stația de la Schuman e sub Berlaymont, clădirea Comisiei Europene, unde de la etajul de vârf prezidențial unde e sala privată de întâlniri a președintelui Comisiei poți admira în întreaga sa splendoare le Cinquantenaire, arcul de triumf al lui Leopold al II-lea din 1905, în plin imperialism belgian, o cvadrigă romană care și azi e asociată în mintea noastră cu triumful Occidentului, a organizării romane asupra haosului barbar, orice ar fi vrut sculptorul să personifice la origini. Numai un sfert de oră de mers pe jos de acest arc de triumf, mergând spre cartierul european, ajungi pe străzi unde dacă poliția vrea să aresteze pe cineva tot cartierul se strânge să îl apere. Cum îmi spune șoferul meu favorit, care e marocan și fiul unei profesoare de franceză din Casablanca (sunt în Bruxelles de 2-3 ori pe lună, ca atare am șofer favorit, hotel favorit, anticariatele mele și plimbările mele de insomniacă – din Place Luxembourg la stânga ajungi în Congo în exact cinci minute, iar în metrou dacă nu ești atent să cobori la vreme ajungi și în colonii mai îndepărtate). Molenbeek, cartierul lui Abdeslam, e ca un sat rusesc din secolul al XIX-lea în care a intrat propaganda bolșevică promițând că toată lumea nu va mai plăti zeciuiala. Oamenii de acolo sunt practic analfabeți, au trăit doar între ei de când au venit în Belgia, sunt așa de ignoranți că nici nu știau că în afară de sunni mai există și alte secte musulmane, or, religia noastră – îmi spune șoferul – e slabă și de formă, nepoții lor, care azi sunt șomeri, că fabricile s-au închis, găsesc în propagandiștii salafiști adevărați lideri spirituali, care le explică de ce sunt ei rebuturi în Occident și pe ce cale se pot reabilita. Totul a fost o eroare, policy failure de manual, regele Baudoin ca să capete petrol ieftin în 1967 a oferit regelui saudit Faisal, în vizită la Bruxelles, o moschee unde să se roage muncitorii de import, cărora peste noapte li s-au dat pașapoarte fără să știe o vorbă franceză sau olandeză, doar pentru prețul lor scăzut. Înțelegerea dintre cei doi regi s-a finalizat chiar în parcul de un kitsch grandios Cinquantenaire, unde pavilionul oriental de la Expoziția Internațională a fost închiriat cu chirie zero saudiților pe 99 de ani, astfel că 1978 s-a redeschis ca Marea Moschee din Bruxelles, și sediul centrului de cultură islamică (ICC). Am văzut unul similar la Oxford recent terminat, pe aceiași bani, deci povestea continuă.
Cum spuneam în ianuarie deja, conflictul dintre fundamentalism și noi nu este urmarea conflictului cruciat, ei luptă contra noastră nu pentru că suntem creștini, ci pentru că suntem promotorii unei ordini universale, aceea în care UNESCO proclamă valori ale patrimoniului umanității, ca și cum umanitatea ar fi un singur tot. Și ce simbol e mai bun decât Bruxelles-ul, capitala unui uniuni care proclamă că statul națiune poate fi sublimat într-un proiect superior, de cooperare între națiuni, de atingere a unei supra-națiuni care vorbește cam aceeași limbă, cumpără case sau lucrează în alte țări și cotizează pentru monumentele de acolo (templul distrus din Palmyra a fost reconstituit din fotografii de un grup de arhitecți și va fi expus la Londra, Paris și Washington în piețe centrale, ca afirmare a faptului că există un patrimoniu al umanității, în care oamenii educați de pretutindeni recunosc valoarea acestui monument păgân, și nu pentru că se închină la zeii lui).
Or, acesta e conflictul real și de bază, fundamentaliștii islamici nu cred și nu vor o singură umanitate, un singur set de norme privitoare la drepturile omului, la justiție și la state de drept, la egalitatea sexelor, la neutralitatea religioasă a statului și așa mai departe. De asta adepții ISIL sunt mai ales recrutați din deșeurile comunității islamice din Occident, din underclass-ul suburbiilor și ghetourilor din Bruxelles și Paris, adică exact din cei care au fost în conflict personal cu ordinea asta, iar păcatul occidental există, e ipocrizia anilor când regele Baudoin sau alți lideri vedeau globalizarea drept o formă avansată de exploatare, fără a se gândi că nu există exploatare care să nu conțină și germenele unei revoluții. Din păcate, iată că nu putem închide anii șaptezeci, nici exploatarea colonială (belgienii au fost cei mai incapabili imperialiști, au educat cel mai mic procent din localnici, în vreme ce englezii sau francezii au creat elite locale școlite, tribunale și poște, din Rwanda numărul celor care au ajuns să studieze în Belgia se numără pe degete), ba nici cruciadele nu le putem închide uneori, deși asta trebuie să facem.
Nu e nevoie să vină nici un refugiat din Siria să amenințe Europa, că marile coloane antioccidentale sunt la noi deja. Nu doar cohortele de fundamentaliști cu barbă, ci toți cei care detestă proiectul european sau universalist s-au coalizat zilele astea, contra UE, a d-nei Merkel, a tot ce este civilizat. Așa reiese din relatările din Parlamentul European ale lui Traian Ungureanu, care povestește cu mândrie cum refuzăm să venim în ajutorul Europei (noi, adică Orban, polonezii și românii) și să acordăm orice solidaritate țărilor care ne-au adus în Europa, mulțumind lui Dumnezeu că numai ei au necazuri și noi nu și așteptând scufundarea Titanicului. Atitudinea germană, un popor de la care avem doar de învățat pentru cum s-a ridicat deasupra trecutului său, e numită de vechiul meu prieten Traian ”idealism german în zdrențe”. Chintesența e pe site-ul faimosului Rogozin, ideologul lui Putin, unde Occidentul e personificat ca Obama cu un pudel în brațe, în vreme ce Putin e cu un leopard. Concluzia logică e că trebuie să te alături sectei Asasinilor ca să fii bărbat și să câștigi lupta asta. Soluția asta la slăbiciunea civilizației occidentale s-a mai găsit odată în secolul trecut, ea se numește în manuale fascism.
Crede cineva că asta e calea, în afară de Le Pen și alți subsidiați de Putin? Nu. Îi vom învinge pe oamenii ăștia, cum i-am învins și pe teroriștii dinaintea lor, cu condiția să acceptăm odată că suntem în război cu ei. Va trebui să acceptăm abateri de la confort pentru o vreme, să punem detectoare de metale ca în Africa de Sud, la gări și mall-uri, să avem altă politică urbană în orașe ca BXL, dar pe lângă militarii noștri, noi, civilii, trebuie mai ales să ne păstrăm așa cum suntem, să luptăm cu armele noastre, de la promovarea unor valori fundamental diferite de sectarismul agresiv al ăstora, la gesturi ca donatul de sânge sau acceptarea în Europa a celor care ar fi exterminați dacă nu s-ar refugia, așa cum am semnat în convenții ONU. Dacă abandonăm Europa luminilor, dacă devenim asemenea barbarilor, au câștigat deja.
