Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Încă 37 de cetăţeni străini depistaţi în situaţii ilegale

București: Încă 37 de cetăţeni străini depistaţi în situaţii ilegale

DISTRIBUIȚI

straini depistati143457 – 04042016 – În perioada 28 martie – 1 aprilie a.c., au fost efectuate mai multe acţiuni şi controale, atât cu forţe proprii cât şi în cooperare cu structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini la nivel naţional.

            În cadrul acţiunilor, 37 de cetățeni străini au fost depistați în situaţii ilegale, cei mai mulţi în Bucureşti şi pe raza de competenţă a judeţelor Dolj și Timiș. Dintre aceştia, 12 au întrunit condiţiile necesare prelungirii dreptului de şedere, pentru 16 au fost dispuse măsuri de părăsire a teritoriului României, șase au solicitat o formă de protecție internațională, iar pentru ceilalți s-au dispus alte măsuri.

            Pentru nouă persoane au fost organizate misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României. Poliţiştii au aplicat 114 de sancţiuni contravenţionale cu avertisment şi amendă, în valoare totală de 27025 lei, cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei.

             În domeniul azilului, în aceeaşi perioadă, au fost depuse 23 de solicitări pentru acordarea unei forme de protecţie internaţională în România. Cele mai multe persoane sunt din Iraq, Siria și Bangladesh. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.