Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti România a dobândit statutul de observator la organizaţia Alianţa Pacificului

România a dobândit statutul de observator la organizaţia Alianţa Pacificului

DISTRIBUIȚI

Lazar Comanescu 144691 – 14062016 –  Ministerul Afacerilor Externe își exprimă satisfacția pentru decizia recentă a Consiliului de Miniștri al Alianței Pacificului de a aproba cererea României de dobândire a statutului de observator la această organizație. Solicitarea României a fost transmisă Republicii Peru, care deține președinția pro tempore a Alianței Pacificului și aprobată prin consens de către cei patru membri ai organizației.

România şi-a depus candidatura pentru statutul de observator în cursul acestui an, în vederea realizării unei conectări consolidate la actualele realităţi politice şi economice din America Latină, de importanţă atât din perspectiva relaţiilor bilaterale, cât şi a agendei Uniunii Europene pentru spaţiul latino-american.

Noul statut promovează o dimensiune mai amplă a relaţiilor economice şi comerciale dintre România şi ţările membre ale Alianţei Pacificului, în domenii de interes comun şi oferă noi oportunităţi de cooperare în materie de comerț, energie, schimbări climatice, gestionarea dezastrelor naturale și cooperarea academică.

Ministerul Afacerilor Externe adresează mulțumiri pentru sprijinul constant acordat candidaturii României de către cei patru membri permanenţi ai Alianţei Pacificului (Republica Chile, Columbia, Statele Unite Mexicane şi Republica Peru).

Alianţa Pacificului este un mecanism de integrare economică şi comercială între Chile, Columbia, Peru şi Mexic, care a fost creat în anul 2011, devenind funcțional începând din anul 2012.

Până în prezent, alături de cei patru membri fondatori și două state candidate la calitatea de membru (Costa Rica și Panama), deţin statutul de observator la Alianţa Pacificului un număr de 49 de state de pe toate continentele, între care 21 de state membre ale Uniunii Europene. De altfel, UE are relaţii speciale cu toate statele fondatoare ale Alianţei (parteneriat strategic cu Mexic, acord de asociere cu Chile, acorduri de liber schimb cu Peru şi Columbia).

Decizia privind acordarea statutului de observator este adoptată la nivelul Consiliului de miniştri ai afacerilor externe şi responsabililor pentru comerţ exterior din Mexic, Chile, Peru și Columbia.

Dobândirea statutului de observator va conecta România la una dintre cele mai mari pieţe existente, în condiţiile în care Alianţa Pacificului este complementară altor iniţiative concentrate pe cooperarea în zona Oceanului Pacific, regiunea cu cea mai mare dinamică economică din lume. Astfel, Acordul de Parteneriat Trans-Pacific, valabil din luna februarie 2016, extinde piaţa comună a Alianţei Pacificului din America Latină cu piaţa statelor membre ale ASEAN şi cu marile economii ale SUA, Canadei, Chinei, Japoniei, Australiei şi Noii Zeelande.  PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.