Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Alte percheziții la evazioniști

Alte percheziții la evazioniști

DISTRIBUIȚI

perchezitii145291 – 20072016 –  La 20 iulie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 11 percheziţii la domiciliile unor persoane şi sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din judeţele Argeş, Vâlcea şi Sibiu. Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2008 – 2010, administratorii unei societăţi comerciale din Mioveni ar fi înregistrat în evidenţele contabile achiziţii fictive de piese auto şi servicii de transport, de la trei societăţi comerciale de pe raza judeţelor Vâlcea şi Sibiu. Valoarea tranzacţiilor este de peste 3.100.000 de lei.

Prejudiciul creat prin săvârşirea infracţiunii este aproximativ 1.500.000 de lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA. Şase persoane vor fi conduse la sediul poliţiei pentru audieri. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.