Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: ANI trimite DNA la Ministerul Fondurilor Europene

București: ANI trimite DNA la Ministerul Fondurilor Europene

DISTRIBUIȚI

 146238 – 13092016 –  Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese și a altor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție de către Iulia Ioana Baz, director la Direcția Management Financiar AM POS CCE din cadrul Ministerului Fondurilor Europene.

În exercitarea funcției publice, Baz a semnat listele de verificare a achizițiilor publice pentru două societăți comerciale care au încheiat contracte, în calitate de beneficiar, cu S.C. RomActiv Business Consulting S.R.L, în calitate de consultant, societate în cadrul căreia aceasta a avut contract de muncă în ultimii cinci ani, rezultând astfel indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese. Valoarea celor două contracte de achiziții publice a fost în cuantum de 20.000 euro, respectiv de 4.000 euro (echivalentul sumei de 17.683 lei).

De asemenea, ulterior numirii acesteia în funcția publică, Ministerul pentru Societatea Informațională, în calitate de Organism Intermediar, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene pentru Programul Operațional Sectorial ”Creșterea Competitivității Economice, a încheiat un contract de finanțare cu S.C. European Funds Invest S.R.L., societate la care Baz a deținut funcția de administrator si pentru care a întocmit o serie de documente care au stat la baza încheierii contractului.

În acest sena, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.