Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: PSD acuză Guvernul că își face imagine pe seama ”Cumințeniei Pământului”

București: PSD acuză Guvernul că își face imagine pe seama ”Cumințeniei Pământului”

DISTRIBUIȚI

Florin Paslaru 146048 – 02092016 –  Guvernul tehnocrat îşi face imagine şi încearcă să acumuleze capital electoral pe seama operei marelui sculptor Constantin Brâncuşi şi pe banii românilor. Campania de donaţii începută pentru recuperarea de către statul român a lucrării “Cuminţenia Pământului”, după ce Guvernul Cioloş a semnat un contract controversat cu două persoane, aşa numitele moştenitoare din Franţa, ascunde un exerciţiu de imagine a Executivului tehnocrat, şi în particular a ministrului Culturii, Corina Şuteu, este de părere liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Florin Pâslaru.

Negociată la suma de 11 milioane de euro, celebra sculptură a lui Constantin Brâncuşi va fi plătită nu doar din banii Ministerului Culturii, ci tehnocraţii, rupţi de realitatea cotidiană şi de problemele reale ale populaţiei, le cer românilor să doneze, prin subscripţie publică naţională, 6 milioane de euro. Dincolo de faptul că negocierile făcute de Ministerul Culturii stârnesc controverse şi suspiciuni, că această afacere a Guvernului Cioloş e lipsită de transparenţă, ministrul Corina Şuteu ne asigură că “nu există corupţie în această campanie”, şi că nu este nicidecum vorba despre un exerciţiu de imagine. Până acum s-au strâns aproape 700.000 de euro, campania de donaţii se încheie la finalul acestei luni, iar preţul trebuie achitat până la sfârşitul lunii octombrie. Cât de credibilă e colectarea restului de până la 6 milioane de euro până în prag de octombrie? Ce se va întâmpla cu banii donaţi de români, în cazul în care nu se va aduna suma necesară? Pe cine încearcă să păcălească tehnocraţii, întreabă Pâslaru.

Aproape 700.000 de euro s-au strâns pentru achiziționarea operei lui Constantin Brâncuși – „Cumințenia Pământului” -, în campania de subscripție publică, a anunțat ministrul Culturii, Corina Șuteu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.