146216 – 12092016 – Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare – I.T.P.F. Timişoara, împreună cu jandarmii timișeni şi poliţişti din Sânnicolau Mare, au depistat 30 de persoane, 29 cetățeni afgani şi un pakistanez, în timp ce încercau să intre ilegal din Serbia în România pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei. Evenimentul a avut loc azi noapte.
În cadrul primelor verificări, s-a stabilit că grupul este format din 29 cetăţeni afgani şi un pakistanez, toţi bărbaţi, care nu aveau documente asupra lor. Aceştia au declarat că au plecat din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei. Totodată, au fost contactate autorităţile de frontieră sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie. – PROMPT MEDIA