Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Marcă poștală dedicată Laserului de la Măgurele

București: Marcă poștală dedicată Laserului de la Măgurele

DISTRIBUIȚI

 ciolos-carlos-moedas146849 – 12102016 –  Prim-ministrul Dacian Cioloș l-a primit, pe 11 octombrie, pe comisarul european pentru cercetare și inovare, Carlos Moedas, aflat în vizită oficială în țara noastră. Vizita Comisarului a avut ca obiectiv general întărirea și eficientizarea dialogului bilateral pe tema consolidării participării României la Spațiul European al Cercetării, precum şi discutarea stadiului unor mari proiecte de infrastructură de cercetare pan-europene în care este implicată România, precum ELI (Extreme Light Infrastructure) și Danubius-RI.

Întrevederea a început cu momentul festiv de lansare a emisiunii de mărci poştale ”Dincolo de frontierele cunoaşterii Laser Valley – Land of lights” care promovează simbolic programul de dezvoltare integrată a zonei Măgurele. Programul, inițiat de Guvernul României pentru exploatarea potențialelor beneficii pe care le va genera proiectului ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics), este pilonul românesc al proiectului pan-european ELI, prima investiție majoră în infrastructura de cercetare de nivel mondial și prima infrastructură internațională din domeniul laserilor.  Este o investiție europeană de pionierat, care utilizează fonduri structurale pentru dezvoltare regională. ”Acest  proiect este o mare reușită a cercetării de vârf românești, țara noastră fiind  unul din cei trei parteneri care urmează să dezvolte cu fonduri europene un proiect european în care laserul să poate fi folosit în cercetare. În România, însă, ne dorim să mergem dincolo de cercetare. Intenția noastră este să folosim cercetarea și dezvoltarea acestui proiect și ca sursă a dezvoltării locale”, a spus prim-ministrul Dacian Cioloș cu ocazia lansării mărcii poștale.

În cadrul discuțiilor care au urmat, prim-ministrul a subliniat angajamentul României de a continua punerea în aplicare a programelor europene în domeniul cercetării, dezvoltării și inovării. S-au abordat evoluțiile sectorului de cercetare-inovare în România, cu această ocazie fiind reliefate principalele măsuri pe care Executivul le-a pus în aplicare pentru sprijinirea activității în acest domeniu. A fost, de asemenea, exprimat interesul României pentru facilitarea unui mai bun acces al cercetătorilor români la programele europene, precum Orizont 2020, și pentru creșterea sprijinului Uniunii în vederea dezvoltării unor inițiative în domeniul cercetării în regiunea Mării Negre. –  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.