Acasă Opinii/Analize Buldozerul Donald Trump s-a pus în mișcare

Buldozerul Donald Trump s-a pus în mișcare

DISTRIBUIȚI

Sorin Roșca Stănescu148685 – 300112017 –  Președintele Statelor Unite, Donald Tump, și-a expus politica externă. A dat de pământ cu diplomații. De fapt, cu întreg establishment-ul de la Washington. A trasat viitorul statului pe care îl reprezintă în planul politicii externe și, înainte de toate, militare. Raporturile de forță de pe planetă se schimbă sub ochii noștri. Chiar acum. În timp ce România doarme. Pentru că nu are bărbați de stat. Sau, dacă îi are, aceștia nu sunt la butoane. Am avea o șansă. Dar ne paște și un uriaș pericol.

Donald Trump anunță, în planul politicii sale externe, un stat cu o capacitate militară mult mai mare decât cea din prezent, deși dispune de cea mai performantă și dotată armată din lume. După cum spune Trump, va fi fără precedent în istorie. În paralel, America va funcționa conform unei noi doctrine. Va fi mult mai agresivă. Își va urmări scopurile mult mai pragmatic. Va fi un altfel de jandarm al lumii. Un jandarm declarat, dar și diferit.

Washingtonul va împărți planeta în două. Vor exista state care se vor conforma ordinelor sale și vor coopera militar cu America. Dar, înainte de asta, vor coopera economic așa cum dorește Washingtonul. Iar condiția sine-qua-non este asigurarea prosperității pentru America. Va exista însă și o a doua categorie de state.

Vor fi state care nu se vor conforma solicitărilor de la Washington. Ele vor fi pur și simplu tratate ca state inamice. Atunci când interesele economice și geostrategice ale Washingtonului vor impune, Donald Trump, în calitate de comandant suprem, va ordona atacarea unui stat. Iar atacul nu va mai fi doar un simplu avertisment. Și nu se va reduce doar la bombardamente și trupe de comando. De acum încolo, vor avea loc invazii americane în toată regula. Donald Trump anunță că își asumă pierderea masivă de vieți omenești din rândul americanilor, dar, în prealabil, populația va fi făcută să înțeleagă că acesta este un tribut pentru a obține foloase substanțiale. Decizia ca, în viitor, să aibă loc invazii masive terestre în statele lumii considerate inamice reprezintă o schimbare fundamentală a doctrinei militare a Statelor Unite, care va avea un impact uriaș atât în plan intern, cât și în plan extern.

Pentru început, generalii americani au primit un ultimatum. În 30 de zile, trebuie să pregătească un plan de distrugere totală a Statului Islamic. Dacă eșuează, urmează decapitări. Ceea ce mai înseamnă ceva. Și anume că Donald Trump, spre deosebire de alte administrații, nu se va lăsa încălecat de militari. Ci îi va încăleca el pe aceștia.

Întoarsă către ea însăși prin viziunea noului președinte, America va schimba în totalitate, în mod fundamental și radical, modul de cooperare economică cu alte state. Interesul american va prevala în mod ostentativ. Unul dintre cele mai importante instrumente, firește, nu singurul, va fi protecționismul în raport cu toate statele lumii. Nu va mai intra marfă străină în America decât cu taxe substanțiale.

Este primul discurs de politică externă pe care îl aud vreodată care nu vorbește decât în mod critic despre aliații tradiționali ai Statelor Unite, exceptând Marea Britanie. Pentru Donald Trump, Uniunea Europeană este un muzeu – și, din păcate, are multă dreptate -, iar NATO fie dispare, fie va fi reformat din temelii. America se distanțează de aliații ei și pleacă la drum, într-o nouă aventură istorică, de una singură. Nu va mai fi însoțită de aliați, ci doar de parteneri supuși. Pentru România se poate schimba aproape totul. În bine sau în rău. Despre cum stăm cu ochii în soare și despre ceea ce am putea face ca să ne meargă bine, în analiza de mâine. – Sursa: CorectNews – http://www.corectnews.com/politics/buldozerul-donald-trump-s-pus-miscare

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.