Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Deputatul Răcuci atacă guvernul pe tema diasporei

Deputatul Răcuci atacă guvernul pe tema diasporei

DISTRIBUIȚI

149684 – 16032017  – Deputatul PNL Claudiu Răcuci se declară revoltat de ”nepăsarea şi dispreţul pe care Guvernul Grindeanu le demonstrează faţă de problemele milioanelor de români din diaspora”.

Observând stângăciile, ezitările şi modul în care se raportează Guvernul Grindeanu la problemele spinoase de pe agenda politică europeană am crezut că este vorba doar de pură nepricepere şi amatorism guvernamental. Când am văzut cum a debutat acest Guvern, mai ales prin ceea ce a legiferat prin ordonanţe de urgenţă în primele luni din anul 2017, ori în materie penală, ori în cea bugetară, am crezut că liderii PSD-ALDE şi-au propus să scoată România din Uniunea Europeană mai repede chiar şi decât se străduie britanicii să o facă. Abia atunci am înţeles că PSD este incompatibil cu valorile democratice europene, că nu înţelege cu nici un chip modalităţile prin care Occidentul a ajuns la prosperitare şi, mai mult, argumentul major pentru care îi dispreţuieşte atât de mult pe românii din diaspora” spune Răcuci într-un comunicat de presă.

Deputatul de Alba solicită Guvernului Grindeanu măsuri ferme, la nivel de prim-ministru, pentru a da un semnal clar românilor din diaspora că nu au fost uitați şi pentru a demonstra cancelariilor europene că românii sunt cetăţeni europeni şi nu cetăţeni de mâna a doua.

Acesta a declarat că nu are cum să nu se simtă revoltat atunci când ministrul german de finanţe se străduie cu multă hărnicie, de mai multe luni de zile, să taie la jumătate alocaţiile copiilor muncitorilor români din Germania şi nici un oficial român nu-i arată obrazul şi nu-i spune că prosperitatea germană stă pe umerii lucrătorilor provenind din România:

Nu am cum să nu înţeleg frustrarea românilor noştri plecaţi la muncă în străinătate atunci când sunt discriminaţi făţis în Marea Britanie, în Austria şi în Italia, doar pentru că aceste state ştiu că România nu are un guvern interesat de soarta propriilor cetăţeni. Am văzut că domnul Grindeanu s-a sensibilizat tare după apariţia unui reportaj făcut de o televiziune străină cu privire la sclavagismul la care sunt supuse mii de mame românce în Sicilia, care-şi sacrifică viaţa şi sănătatea pentru a avea cu ce să-şi crească şi îngrijească copiii lăsaţi singuri acasă. Aşa de tare s-a sensibilizat domnul Grindeanu că a şi trimis o delegaţie guvernamentală, pe bani publici, la plimbare şi la shopping în Italia. Dacă l-ar fi mişcat cu ceva situaţia miilor de românce din Italia, domnul Grindeanu ar fi descoperit că pe birou are un telefon şi l-ar fi sunat de îndată pe premierul italian, Paolo Gentiloni, şi i-ar fi cerut explicaţii de ce carabinierii tolerează astfel de fapte. Cred că dacă unui singur italian i s-ar fi întâmplat ceva în România, domnul Grindeanu era cu siguranţă sunat de premierul Italiei”.

Nepăsarea şi dispreţul Guvernului Grindeanu faţă de românii din diaspora este greu de înţeles, chiar dacă astăzi sunt plecaţi de nevoie peste 4 milioane de tineri, forţaţi să-şi câştige existenţa în altă parte decât în ţara lor. Să nu ne mai miră de ce statele europene ne tratează ca stat membru de mâna a doua şi de ce continuă să-i discrimineze şi să-i exploateze pe români, pentru că trebuie doar să ne uităm la Guvernul Grindeanu şi înţelegem imediat de ce” a mai adăugat deputatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.