Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Mai puține documente la graniță

București: Mai puține documente la graniță

DISTRIBUIȚI

145432 – 24042017 –  Deputatul PNL Dumitru Oprea semnalează faptul că, în fiecare an, sunt aceleași probleme pentru românii veniți acasă de sărbători, indiferent dacă vorbim de vămi sau de alte instituții publice. Într-o întrebare adresată ministrului Afacerilor Interne, luni, 24 aprilie 2017, parlamentarul a arătat că mii de români se întorc acasă pentru a fi alături de ceilalți membri ai familiei, dar și pentru a-și rezolva probleme de ordin administrativ. De fiecare dată, întâlnesc aceeași situație: cozi în vămi, la pașapoarte, permise de conducere, înmatriculări etc.

În acest context, deputatul liberal a solicitat ministrului Carmen Dan să specifice cum pot fi extinse punctele de trecere a frontierei sau se pot înființa altele noi, inclusiv o colaborare mai strânsă cu autoritățile din țările vecine.

Totodată, Oprea consideră că se impun și măsuri de reducere a numărului documentelor solicitate de diversele instituții publice, pentru transmiterea sau completarea lor online, dar și pentru eliminarea celor deja existente în bazele de date ale autorităților române. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.