Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Ilfov: Cu ochii pe bicicliști

Ilfov: Cu ochii pe bicicliști

DISTRIBUIȚI

145839 – 17052017  Miercuri dimineață, polițiștii din Popești-Leordeni au organizat activități de informare a cetățenilor pentru prevenirea și combaterea indisciplinei bicicliștilor.

Salvarea de vieți omenești, prin prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați bicicliștii, reprezintă o prioritate permanentă a Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov, astfel că, polițiștii rutieri au acționat în localitatea Popești-Leordeni, reamintindu-le cetățenilor regulile pe care trebuie să le respecte atunci când circulă cu o bicicletă.

De asemenea, pentru prevenirea acestor evenimentelor rutiere, polițiștii au discutat și cu conducătorii auto, atrăgându-le acestora atenția cu privire la respectarea normelor rutiere.

Polițiștii au împărțit veste reflectorizante bicicliștilor pentru creșterea vizibilității în trafic și le-au reamintit acestora că pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată cu dispozitiv de frânare eficient, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în partea din față, de culoare roșie în spate, și cel putin un element reflectorizant.

Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, trebuie redusă viteza și trebuie acordată prioritate celorlalți participanți la tafic. De asemenea, bicicliștilor le-a fost recomandat să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului public și să poarte cască de protecție.  PROMPT MEDIA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.