Acasă Anchete Justitie București: Trimiteri în judecată în cazul cianurilor depozitate la groapa de gunoi...

București: Trimiteri în judecată în cazul cianurilor depozitate la groapa de gunoi Glina

DISTRIBUIȚI

146886 – 27072017 – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată a firmei Global Eco Center din Iași și a administratorului acesteia, Vasile Tofan, capul de acuzare fiind constituit de neluarea măsurilor de eliminare a deșeurilor, fapta incrimată fiind legată de scandalul deșeurilor cu cianuri depozitate la groapa de gunoi Glina.Global Eco Center Iași a ajuns la Câmpulung Muscel în urmă cu opt ani, în baza unei relații contractuale cu Landmark Management, firma care a cumpărat fosta platformă ARO. Practic, societatea din Iași administrată de  Tofan s-a ocupat atunci de eliminarea deșeurilor rămase la uzina de automobile. Numai că, potrivit anchetatorilor, în acel proces de ecologizare nu s-au respectat procedurile legale. ”(…) Inculpatul Tofan Vasile a dispus, condus și coordonat activitatea de ecologizare a platformei industriale din Câmpulung Muscel, dar, prin încălcarea repetată a obligațiilor legale, nu a luat măsurile de eliminare totală a substanțelor periculoase din șlamurile provenite din secția de galvanizare, pe care le-a declarat neîntemeiat deșeuri stabilizate și a dispus transportarea acestora la depozitul de deșeuri nepericuloase Glina, în condițiile în care caracteristicile fizico-chimice ale deșeurilor depășeau cu mult valorile limită ale criteriilor de levigabilitate (n.n. însușirea de a putea fi separat prin antrenare, sub formă de suspensie, într-un lichid și prin sedimentare succesivă) pentru toate categoriile de deșeuri acceptate la toate depozitele de deșeuri din România, indiferent de categoria acestora”, se precizează în rechizitoriul întocmit de către procurorii Înaltei Curți. Se mai specifică faptul că prin aplicarea necorespunzătoare și/sau incompletă a procedurilor de tratare a deșeurilor periculoase s-au obținut nămoluri/șlamuri cu conținut de substanțe periculoase caracterizate de proprietatea de pericol H 14 – ”Ecotoxic” – deșeuri care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate ori intârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului înconjurător și care nu puteau fi depozitate în țara noastră, așa cum specificau prevederile legale.

Mai mult, Tofan este acuzat și că ar fi încercat să evite prevederile legale în domeniu. Procurorii au descoperit că acesta nu a respectat procedurile de prelevare a probelor de deșeuri pentru analizele fizico-chimice, că a trimis la ICIM București o probă prelevată din alte deșeuri decât cele transportate la depozitul Glina și că amesteca deșeurile la locul de tratare și depozitare. Pentru aceste fapte, Vasile Tofan și Global Eco Center au fost trimiși în judecată sub acuzația de săvârșire a infracțiunii de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, prevazută de art. 98 alin. 5 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005, modificată și completată, privind protecția mediului. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.