Acasă Social Educatie București: Alte șapte unități școlare construite cu bani europeni

București: Alte șapte unități școlare construite cu bani europeni

DISTRIBUIȚI

 147008 – 04082017-  Ministerul Educației Naționale, prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, are în implementare două proiecte privind construcția/reabilitarea de școli și grădinițe: Proiectul Reabilitarea Infrastructurii Școlare (P.R.I.S.) și Proiectul Reforma Educației Timpurii în România (P.R.E.T.).

În perioada 24 – 28 iulie 2017, în cadrul celor două proiecte au fost recepționate șapte obiective de investiții: trei unități de învățământ cu clasele I-VIII în Proiectul Reabilitarea Infrastructurii Școlare, respectiv patru grădinițe în Proiectul Reforma Educației Timpurii în România. Valoarea totală de execuție a celor șapte obiective de investiții este de 8.677.114,66 lei (TVA inclusă).

Celor șapte unități de învățământ recepționate li se adaugă alte 15 școli și 25 de grădinițe finalizate până în data de 20 iulie.

Proiectul de Reabilitare a Infrastructurii Şcolare (P.R.I.S.), cofinanțat de Banca Europeană de Investiţii, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și Guvernul României, are ca obiective principale reabilitarea, modernizarea şi mobilarea a 1.329 de şcoli și 16 cămine studențești. În cadrul lucrărilor au fost urmărite restabilirea siguranţei în exploatare a clădirilor şcolare şi a condiţiilor igienico-sanitare şi de confort, precum şi eliminarea dezavantajelor educaţionale pnntru elevii care le frecventează și îmbunătăţirea condiţiilor de învăţământ în vederea creşterii calităţii actului educaţional. Data de finalizare a proiectului este 31 decembrie 2017.

Proiectul Reforma Educaţiei Timpurii (P.R.E.T.), cofinanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și Guvernul României, are ca obiective principale construirea a 380 de grădiniţe noi şi dotarea lor cu mobilier. Data de finalizare a proiectului este 31 decembrie 2019. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.