147853 – 27092017 – Conducerea Televiziunii Române a fost demisă. Plenul reunit al Parlamentului a respins raportul de activitate al instituției pe 2016.
De altfel, raportul a fost respins, săptămâna trecută, şi de comisiile de cultură. Atunci, şefa TVR, Irina Radu, a arătat că, în 2016, instituţia pe care o conduce a avut rezultate financiare pozitive. ,,Iar din punct de vedere editorial s-a ajuns la un echilibru”, a mai precizat preşedintele director general al TVR.
Doina Gradea va fi audiată în comisiile de cultură pentru postul de director general interimar al televiziunii publice. Doina Gradea a fost asistenta personală a lui Adrian Sârbu și fost director al Pro Tv International.