Acasă Social Aparare Militari ai Forţelor Terestre Române la exerciţiul multinaţional AGILE SPIRIT

Militari ai Forţelor Terestre Române la exerciţiul multinaţional AGILE SPIRIT

DISTRIBUIȚI
foto:pauza-online.ro
foto:pauza-online.ro

-17-147426 – 04092017 –    Un detașament format din 45 de militari ai Forţelor Terestre Române, din Batalionul 911 „Capidava” participă, până la 15 septembrie, la exercițiul multinațional „Agile Spirit 17”, ce se desfășoară în Poligonul Orpholo, din Georgia. Exerciţiul este organizat în cadrul „Black Sea Rotational Force 17” (BSRF – 17), şi are ca scop antrenarea în comun pentru creşterea nivelului de interoperabilitate în vederea participării la operaţii întrunite şi multinaţionale. La exerciţiu mai participă şi militari din Armenia, Bulgaria, Georgia, Letonia, Ucraina şi Statele Unite ale Americii.

Militarii români vor executa antrenamente în comun cu partenerii, trageri cu muniţie reală cu armamentul din dotare, deplasări în câmpul tactic, precum şi exersarea procedurilor de comandă şi control.

BSRF – 17 este un exerciţiu anual, condus de Corpul de Infanterie Marină al SUA dislocat în Europa (MARFOREUR) şi se desfăşoară în zona Mării Negre, în Balcani şi regiunea Caucazului, informează MApN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.