Acasă Anchete Justitie Cristian Diaconescu: 16 mape profesionale au fost sustrase din Ministerul Justiţiei

Cristian Diaconescu: 16 mape profesionale au fost sustrase din Ministerul Justiţiei

DISTRIBUIȚI
foto:rfi.ro
foto:rfi.ro

148291 – 25102017 –   Fostul ministru al Justiţiei, Cristian Diaconescu, a susținut miercuri, în timpul audierilor la Comisia parlamentară de anchetă a arhivei SIPA, că 16 mape profesionale au fost sustrase din Ministerul Justiţiei, inclusiv a sa, şi că vrea să ştie ”pe unde zburdă ele în spaţiul românesc”.

”Această comisie va fi un moment și un loc interesant să lămurim și acest aspect. Pe mine mă interesează pe unde hârtiile privind viața mea circulă prin România. Nu cred că în România magistrații au acționat altfel decât în condițiile legii. Habar nu am unde e arhiva SIPA și ce se întâmplă în arhiva SIPA, pentru că un ministru nu are ce să caute în arhiva unui departament”, a declarat Diaconescu.

El a mai spus că, în trecut, Corneliu Turianu a fost singurul magistrat care a acuzat acte de șantaj la adresa sa în urma sustragerii mapei sale profesionale. ”Singurul caz pe care eu îl cunosc și pe care vreau să îl subliniez în legătură cu un judecător care a fost șantajat și care a venit să spună public și care a făcut sesizare penală a fost Corneliu Turianu. În perioada 2006 – 2007, se spune, mapele profesionale a 16 persoane demnitari, inclusiv eu, au fost sustrase din Ministerul Justiției și aruncate în spațiul public în ideea de a genera, spun eu, un anume fel de constrângere. (…) Aș fi foarte interesat să știu unde sunt mapele noastre profesionale, pe unde zburdă ele în spațiul românesc”, a mai spus Diaconescu, susținând că el nu a fost șantajat. Potrivit acestuia, printre cei ale cărora mape au dispărut se numără Victor Babiuc, Valeriu Stoica și Victor Ciorbea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.