Acasă Social Otopeni: Un raport, o demisie

Otopeni: Un raport, o demisie

DISTRIBUIȚI

149723 – 08022018 – Bogdan Mîndrescu a demisionat din funcţia de director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei. Demisia sa pare că vine în urma raportului Corpului de control al premierului care a anunţat o serie de nereguli în ultimi ani, privind societatea aflată în subordinea Ministerului Transporturilor. Numai că, demisia are legătură cu un alt control care este în desfășurare. Ministrul Transporturilor Lucian Șova a trimis încă de săptămâna trecută Corpul de control pentru a afla cum a ajuns cel mai mare aeroport al țării să rămână fără servicii de curățenie. Acest lucru s-a întâmplat pe 31 ianuarie când a expirat contractul pe care aeroportul îl avea cu firma Romprest. Până la finalizarea licitației pentru desemnarea unei firme de salubrizare, curățenia este făcută de personalul aeroportului sau de oameni angajați în regim de urgență, scrie Digi24.ro.

În vârstă de 28 de ani, Mîndrescu a fost numit la conducerea companiei în aprilie 2017. Corpul de control al premierului a descoperit o serie de nereguli la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, printre care lipsa investiţiilor, falsuri în înscrisuri şi remunerări ilegale, potrivit documentelor publicate de site-ul aviation-headlines.ro.

Controlul a avut loc la sediul CNAB din Otopeni, iar perioada verificată a fost 1 ianuarie 2013 – 15 octombrie 2017, potrivit documentelor publicate. Raportul a fost finalizat în 20 octombrie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.