Acasă Politic Liber la maratonul alegerilor

Liber la maratonul alegerilor

DISTRIBUIȚI

145194 – 09032018 –În ajunul congresului extraordinar al PSD, social-democrații au validat în Comitetul Executiv al partidului toate cele 24 de  candidaturi pentru funcţiile de conducere din partid.

„Avem 24 de candidaţi, aprobaţi. Toţi cei care şi-au exprimat dorinţa să candideze vor fi trecuţi pe buletinele de vot”, a declarat Dragnea după Comitetul Executiv Naţional al PSD.

De asemenea, Daniel Florea, primarul de la sectorul 5, a decis să-și retragă candidatura, în timpul ședinței Comitetului Executiv al PSD. Florea își depusese candidatura pentru funcția de vicepreședinte București-Ilfov.

De altfel, el spunea că se va retrage dacă se pune în pericol unitatea partidului. „Am decis să-mi depun această candidatură pentru că sunt dator organizaţiei pe care o conduc, care este cea mai bună din Bucureşti, să fac acest pas, dar, dacă se pune în pericol unitatea partidului sau se spune că sunt în spate jocuri subterane, eu sunt dispus să-mi retrag candidatura”, a spus Florea, care este şi primar al Sectorului 5, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, potrivit Agerpres.

Primarul Sectorului 5 preciza că nu doreşte să pună în pericol unitatea echipei şi, de aceea, ar fi dispus să-şi retragă candidatura. PSD Bucureşti a anunţat, miercuri, că a decis să susţină, la Congres, candidaturile Gabrielei Firea şi Robert Negoiţă pentru cele două funcţii de vicepreşedinţi ai regiunii Bucureşti – Ilfov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.