Acasă Politic Un sfert de veac de la înființarea APCEMN

Un sfert de veac de la înființarea APCEMN

DISTRIBUIȚI

 145514 – 27032018 – Anul acesta, Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) celebrează 25 de ani de la înființarea organizației, context în care parlamentele statelor membre sunt invitate să marcheze anul aniversar prin diferite evenimente.

Astfel, în perioada 28-29 martie 2018, va avea loc, la Palatul Parlamentului, sala ”Drepturilor Omului”, cea de-a 50-a reuniune a Comisiei pentru probleme economice, comerciale, tehnologice și de mediu a APCEMN.

Cu această ocazie, parlamentarii membri ai APCEMN vor dezbate tema, ”Perspective ale dezvoltării economiei digitale în țările membre OCEMN”.

Această reuniune se înscrie în linia cooperării aprofundate dintre Parlamentul României și APCEMN și marchează 25 de ani de la prima reuniune a Comisiei pentru probleme economice, comerciale, tehnologice și de mediu a APCEMN, care s-a ținut la București, în octombrie 1993.

Pe lângă reprezentanți ai delegațiilor parlamentelor țărilor membre ale APCEMN, la reuniune sunt invitați și reprezentanți ai Corpului diplomatic și ai unor instituții publice.

Presa este invitată să participe la ceremonia de deschidere a reuniunii, în data de 28 martie 2018, începând cu ora 10.30.

O expoziție de fotografie de la principalele evenimente organizate de APCEMN, de pe parcursul celor 25 de ani de activitate, va fi organizată în holul din fața Sălii ”Drepturilor Omului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.