Acasă Politic Colectarea fiscală este la minime istorice

Colectarea fiscală este la minime istorice

DISTRIBUIȚI
foto:tion.ro

147198 – 19072018 – Execuția la cinci luni a bugetului, unul dintre cele mai discutate subiecte ale perioadei, a indus aprecieri optimiste în mediile guvernamentale, dar perspectiva s-a dovedit superficială și iluzorie, afirmă deputatul Marilen Pirtea, secretar al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților. Acesta arată că veniturile fiscale ale executivului sunt situate la același nivel cu cel de anul trecut, în timp ce PIB-ul a crescut de la 858 miliarde lei, la 930 de miliarde. În acest context, este suficient să observăm nivelul TVA-ului încasat în primele cinci luni ale anului, care în 2017 era de 21,1 miliarde lei, iar în 2018 este de 21,9 miliarde lei, și vom înțelege cât de mult a slăbit în guvernarea PSD-ALDE capacitatea administrativ-fiscală a statului, subliniază Pirtea.

”În condițiile creșterii economice, dar și a tendințelor de consum în amplificare, colectarea fiscală este la minime istorice, pe un trend descrescător, iar deficitul la cinci luni se situează la un „record” de 8 miliarde de lei (față de cele 2 miliarde de acum un an, 0,8 miliarde din 2016 și față de excedentul de 6,3 miliarde în 2015). Sunt date deosebit de îngrijorătoare”, arată deputatul PNL.

Pare a fi clar faptul că dialogul în contradictoriu, susținut în spațiul public de ministrul Teodorovici și șeful ANAF, Ionuț Mișa, a pornit exact de la performanțele scăzute ale ANAF în colectarea contribuțiilor, cele mai slabe din ultimii ani, subliniază Marilen Pirtea: ”ANAF și Ministerul Finanțelor și-au ratat constant în ultimul timp atât programul de încasări, cât și cel de cheltuieli, aspect care anulează întreaga retorică publică a guvernanților despre creșterea economică și pune mari semne de întrebare în dreptul acestei guvernări”.

Liberalul solicită celor responsabili să explice cum va reuși Guvernul să se încadreze în deficitul de 3% asumat în fața partenerilor europeni: ”Nu m-ar mira ca la sfârșitul primelor șase luni din 2018 deficitul bugetar să depășească 1,5% din PIB, cel mai mare din ultimii ani. Răspund unui interes public în acest context și solicit conducerii ANAF să facă public programul de venituri și cheltuieli pentru primele șase luni ale anului curent. De asemenea, cer să explice cum se va realiza încadrarea în deficitul de 3% din PIB, asumat de Guvern, în condițiile în care Comisia Europeană a previzionat un deficit bugetar de 3,4% din PIB. În calitate de membru în Comisia de adoptare a euro, solicit ANAF și MFP să prezinte public principalele cauze care au determinat deteriorarea constantă a echilibrului macroeconomic al României, chiar până la escaladarea riscului major de a nu mai fi îndeplinit nici criteriul de convergență nominală, referitor la pragul de deficit de 3% din PIB”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.