Acasă Externe Agenda Europeana Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, pe tema...

Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, pe tema noii legi privind Curtea Supremă

DISTRIBUIȚI

 146930 – 03072018 –  Comisia Europeană a lansat, luni, o procedură de infringement la adresa Poloniei, cu o zi înainte ca noua legislație în domeniul judiciar să producă efecte.

Pe 3 iulie, 27 dintre cei 72 de judecători ai Curţii Supreme poloneze riscă să fie nevoiţi să se pensioneze pentru că noua lege poloneză privind Curtea Supremă prevede scăderea vârstei de pensionare a magistraţilor din această instituţie de la 70 de ani la 65 de ani. Și președinele Curții Supreme ar părăsi funcția înainte de terminarea mandatului.

Măsura ar afecta independența justiției și inamovibilitatea judecătorilor, potrivit comisiei.

Executivul european se află într-un război de uzură cu puterea de la Varșovia care, în ciuda avertismentelor, își continuă agenda de modificare a legislației.

Polonia este primul stat pentru care s-au deschis procedurile pentru activarea articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene, care poate duce la suspendarea dreptului de vot al țării în cadrul Consiliului, informează Stiri.tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.