Acasă Politic Prefectul Capitalei cere modificarea legii privind organizarea protestelor

Prefectul Capitalei cere modificarea legii privind organizarea protestelor

DISTRIBUIȚI

  147853 – 25092018 – Prefectul de București, Speranta Cliseru, s-a declarat extrem de nemulțumit, la audirerea din Comisia de Apărare a Senatului, de legislația actuală privind organizarea protestelor și a mitingurilor, solicitând schimbarea acesteia. ”Nu mai putem continua cu aceste adunări anunțate prin fax-uri, prin mail-uri și considerate că sunt legale”, a spus Cliseru. ”Legat de aceste mitinguri, autorizate sau nu, într-adevăr nu trebuie permise mitinguri neautorizate. Știți bine că de un an și jumătate sunt fel de fel de manifestații în Piața Victoriei care sunt numai anunțate, nu autorizate. Nu pe mine trebuie să mă întrebați cum a fost posibil să se desfășoare atâtea așa-zise adunări fără autorizație. Vă rog să actualizați legea din 1991, a fost făcută în grabă și nu mai corespunde cu cerințele din ziua de azi. O simplă notificare către primar nu poate să țină loc de aprobare a unei adunări publice, din foarte multe motive, având în vedere ce se întâmplă astăzi, cu amenițările teroriste. Trebuie să aibă minime condiții civilizate pentru adunare, toalete publice instalate, ambulanțe, să știe pe unde afluiește, pe unde defluiește. Nu mai putem continua cu aceste adunări anunțate prin fax-uri, prin mail-uri și considerate că sunt legale. Solicit să modificăm de urgență legea adunărilor publice”, a declarat Cliseru.

”Sunt de acord cu dvs.”, a spus imediat senatorul PSD Liviu Tit Brailoiu, președintele Comisiei de Apărare a Senatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.