Acasă Anchete Interne Întâlnire de lucru româno-moldoveană, la Huşi

Întâlnire de lucru româno-moldoveană, la Huşi

109
DISTRIBUIȚI

148434 – 08112018 –    În data de 07 noiembrie, la Huşi, s-a desfăşurat întâlnirea de lucru bilaterală între delegaţiile Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – România şi Direcţiilor Regionale Nord, Vest şi Sud – Republica Moldova.

Delegaţia Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a fost condusă de şeful I.T.P.F. laşi, comisar şef de poliţie Victor Mariniuc, iar din partea Republicii Moldova au participat reprezentanţii de frontieră ai Direcţiilor regionale Nord, Vest şi Sud, comisar şef  Marin Andronic, comisar principal Andrei Slivinschi, respectiv comisar principal Ion Focşa.

Cele două delegații au analizat situaţia operativă de la frontiera româno-moldoveană, au evaluat modalitatea de supraveghere a acesteia şi au făcut schimb de informări cu privire la combaterea activităţilor infracţionale.

De asemenea, s-a stabilit faptul că schimbul de informaţii dintre cele două autorităţi a contribuit în mod pozitiv la adaptarea dispozitivelor de supraveghere a frontierei în vederea coordonării demersurilor la frontieră de stat pentru combaterea contrabandei cu ţigări şi migraţiei ilegale. Reprezentanţii celor două structuri au concluzionat că activităţile de cooperare au avut continuitate şi s-au desfăşurat conform cadrului normativ bilateral în vigoare, fiind mai frecvente în sectoarele de responsabilitate comune în care au fost înregistrate evenimente de frontieră.

Pentru trimestrul IV al anului 2018, cele două părţi au stabilit de comun acord continuarea activităților derulate în perioada precedentă, la nivel teritorial, respectiv: informarea reciprocă în timp operativ despre evenimentele înregistrate la frontiera comună; cercetarea în comun, de fiecare dată, a evenimentelor de frontieră înregistrate pe segmentul de frontieră verde; desfăşurarea întâlnirilor periodice la nivelul şefilor punctelor de trecere, întâlnirile de lucru la nivel de experți pe linia de analiză de risc.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.