Acasă Externe Agenda Europeana Ministerul Justiției a anunțat numele procurorilor români propuși pentru Parchetul European

Ministerul Justiției a anunțat numele procurorilor români propuși pentru Parchetul European

DISTRIBUIȚI

151197 – 24072019 – Ministerul Justiției a anunțat astăzi numele celor trei procurori propuși pentru Parchetul European din partea României.

Este vorba despre Cătălin-Laurențiu Borcoman, Constantin-Claudiu Dumitrescu și Daniel-Constantin Horodniceanu.

Procedura de desfășurare a selecției a fost organizată transparent, iar orice procuror sau judecător care a respectat condițiile legale a avut posibilitatea să se înscrie la concurs.

Interviurile au fost organizate conform programării comunicate candidaților și au fost transmise în direct pe site-ul Ministerului Justiției, potrivit prevederilor OUG 8/2019.

Lista va fi înaintată Comisiei de selecție prevăzută la art. 14 alin. 3 din Regulamentul (UE) 2017/ 1939, în vederea numirii de către Consiliul Uniunii Europene.

Dintre cei opt candidați înscriși inițial, cinci au susținut interviul, doi s-au retras, iar unul a fost respins de comisia de selecție întrucât nu îndeplinea condițiile stabilite la articolul 1 alineat 3 din OUG 8/2019. Patru dintre candidații rămași în concurs au susținut interviul în data de 9 iulie, iar cel de-al cincilea, în 23 iulie 2019.

Selecția a fost organizată cu respectarea tuturor procedurilor legale, așa cum s-au stabilit în temeiul dispozițiilor din OUG 8/2019 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.137 din 20 februarie 2019 și având în vedere Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/598 a Consiliului din 9 aprilie 2019 privind normele tranzitorii pentru numirea procurorilor europeni pentru primul mandat și pe durata lui, în conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/1939.

Evaluarea candidaților a fost făcută pe baza aspectelor relevante rezultate din susţinerea interviului, din analiza documentelor depuse de către candidat cu privire la experiența practică relevantă, precum şi a altor aspecte verificabile rezultate din activitatea sa anterioară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.