Acasă Externe Parlamentul de la Londra va fi suspendat 

Parlamentul de la Londra va fi suspendat 

DISTRIBUIȚI
foto:stiri.tvr.ro

151529 – 29082019 –   Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a aprobat cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului, facilitând astfel producerea Brexit fără niciun acord. Suspendarea ar urma să aibă loc la câteva zile după ce parlamentarii se vor întoarce din vacanță și cu câteva săptămâni înainte de termenul limită pentru Brexit, scrie BBC.

Potrivit unui comunicat al organismului oficial de consilieri ai Reginei – Privy Council – Parlamentul britanic va fi suspendat începând cu una dintre zilele din intervalul 9 – 12 septembrie și până la 14 octombrie.

”În această zi, Majestatea Sa a ordonat în Consiliu ca Parlamentul să fie suspendat începând cu o zi care să nu fie mai devreme de luni, 9 septembrie 2019, şi nu mai târziu de joi, 12 septembrie 2019, până în ziua de luni, 14 octombrie 2019’”, se arată în comunicatul citat de Reuters.

Guvernul britanic a cerut Reginei să suspende Parlamentul în septembrie, suspendare ce ar urma să aibă loc la câteva zile după ce parlamentarii se vor întoarce din vacanță și cu câteva săptămâni înainte de termenul limită pentru Brexit.

Premierul britanic Boris Johnson anunţase ieri că va programa discursul reginei în parlament în 14 octombrie pentru a prezenta noile propuneri legislative, negând că astfel ar încerca să împiedice legislativul să-i blocheze planurile de Brexit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.