Acasă Politic Teodorovici: CEC-ul va deschide sucursale în ţările unde există mari comunităţi de...

Teodorovici: CEC-ul va deschide sucursale în ţările unde există mari comunităţi de români

DISTRIBUIȚI

Teodorovici: CEC-ul va deschide sucursale în ţările unde există mari comunităţi de români 151410 –16082019 – Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat vineri, la o întâlnire cu români plecaţi la muncă în străinătate, că la CEC se lucrează la un produs, ce va fi lansat probabil în luna septembrie, prin care se vor putea trimite bani acasă fără niciun fel de comision, transmite agerpres.ro. „Românii trimit bani acasă, foarte bine. Plătesc de multe ori comisioane pentru acest lucru. CEC-ul şi noi de la stat, fiind patronul acestei bănci, va deschide câteva sucursale în ţările unde există mari comunităţi de români, se vor încheia convenţii cu băncile din acele state, pentru ca orice transfer de fonduri către România să se facă fără niciun fel de comision. Deci statul preia acest comision şi oamenii pot să trimită acasă familiilor ce sumă doresc, fără niciun cost”, a declarat Teodorovici. El a adăugat că se intenţionează totodată ca CEC-ul să acorde garanţii pentru creditele contractate de românii de peste hotare, dar şi susţinerea diferenţei de cost a împrumuturilor pentru firme. „Un român vrea să îşi facă firmă să facă pahare, merge la bancă, are un cost de împrumut. Spaniolul dacă face acelaşi lucru se duce la bancă la el şi are costul de finanţare foarte scăzut. Atunci, hai să facem ceva dacă nu vrem să uniformizăm acest cost al finanţării. Vor spune unii că e riscul de ţară, dar asta e poveste, e poveste pentru cei care cred acest lucru. Concurenţa nu mai e corectă între dumneavoastră care faceţi paharul în România şi ăla din Spania care face paharul în Spania. Până fac eu în România produsul, mă costă mai mult, statul care de multe ori nu e un partener pentru omul de afaceri, vine cel din Spania, aduce în România paharul şi omoară afacerea. I-am rugat pe cei de la CEC să vină cu un produs, ca diferenţa între media dobânzilor pentru mediul de afaceri din Europa şi nivelul dobânzii din România să fie suportat de către stat pentru ca omul de afaceri din România când se împrumută să aibă acelaşi cost de finanţare ca ăla din Franţa, Italia”, a explicat Teodorovici. El a mai informat că se discută şi despre trimiterea coletelor, prin Poşta Română, fără comision, în Uniunea Europeană. Ministrul Eugen Teodorovici, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, şi ministrul Apărării, Gabriel Leş, au participat vineri la evenimentul „Ziua Diasporei – Negreşti-Oaş este Acasă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.