Acasă Economie 11 oferte pentru Autostrada de Centură Bucureşti Nord

11 oferte pentru Autostrada de Centură Bucureşti Nord

DISTRIBUIȚI

151837 – 27092019 – Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că până la 26 septembrie au fost depuse 11 oferte pentru construcţia unei noi autostrăzi. Este vorba de un contract de peste 800 milioane de euro.

”La 26 septembrie, a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului Proiectare şi Execuţie Autostrada de Centură Bucureşti km 0+000-km 100+900, Sector Centura Nord km 0+000-km 52+770, Lot 1: km 2+500-km 20+000. Astfel, până la termenul limită de depunere au depus oferte următorii ofertanţi: Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA); China Railway 14th Bureau Group CO, LTD; Asocierea Construcţii Erbaşu SA – Vahostav SK as – Danube Total Grup SRL – Concelex SRL; IC Ictas Insaat Sanayi Ve Ticaret AS; Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Retter Project Management SRL; Intracom Constructions Societe Anonyme Technical and Steel Constructions (Intrakat); Asocierea Kalyon Insaat Sanayi Ve Ticaret AS – Met-Gun Insaat Taahhut Ve Ticaret AS; Mapa Insaat Ve Ticaret AS; Nurol Insaat ve Ticaret A.S.; Sinohydro Corporation Limited; Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL”, precizează CNAIR.

Comisia de Evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile Documentaţiei de atribuire şi cu legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice. Valoarea estimată a contractului este de 842,14 milioane de lei, fără TVA, iar durata contractului este de 34 luni din care 12 luni perioada de proiectare şi 22 luni perioada de execuţie. De asemenea, perioada de garanţie a lucrărilor este de cinci ani, aceasta putând fi majorată de ofertanţi până la un maxim de zece ani.

Obiectul contractului constă în proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru constructia Autostrăzii de Centură Bucureşti km 0+000-km 100+900, Sector Centură Nord km 0+000-km 52+770, Lot 1: km 2+500-km 20+000 în lungime de 17,5 kilometri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.