Acasă Anchete Interne Cooperarea româno – britanică împotrva traficanțiilor de persoane

Cooperarea româno – britanică împotrva traficanțiilor de persoane

DISTRIBUIȚI

152412 – 19112019 – În această dimineață, s-a acționat simultan pe teritoriul României și al Marii Britanii, prin efectuarea, în paralel, a 11 percheziții domiciliare (5 pe teritoriul României – în județele Giurgiu, Ilfov și Constanța și 6 percheziții în Marea Britanie, în localitățile Londra, Newcastle, Stoke-on-Trent și Norwich).

 Timp de aproape un an, polițiștii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au investigat activitatea infracțională a membrilor unei grupări organizate, ce avea preocupări pe linia traficului de ființe umane în scopul exploatări sexuale, pe relația România – Marea Britanie.

            În România, polițiștii au depistat și au condus la sediul D.I.I.C.O.T., 5 persoane bănuite, iar alte 8 au fost reținute de autoritățile britanice.

            În urma perchezițiilor de astăzi au fost ridicate importante sume de bani, ce ar proveni din infracțiuni, documente, înscrisuri și telefoane mobile utilizate de membrii grupării în  activitatea infracțională.

            Pentru sprijinirea efectuării perchezițiilor în Marea Britanie și a investigațiilor, un ofițer român din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane a participat la activități, în această țară.

            Perchezițiile domiciliare de pe teritoriul Marii Britanii s-au desfășurat și cu sprijinul EUROPOL, agenția europeană trimițând la fața locului o echipă mobilă care a sprijinit autoritățile britanice, și prin care s-a efectuat un schimb constant de informații.

            Totodată, la sediul EUROJUST a funcționat o celulă operativă formată din reprezentanții statelor semnatare ale Echipei Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team), pentru coordonarea activităților din teren și schimbul în timp real de date și informații.

                      Din investigații a reieșit că membrii grupării ar fi recrutat tinere (cu preponderență din mediul rural, care proveneau din familii destrămate și fără posibilități financiare), cărora le-ar fi promis o viață lipsită de griji.

            Prin metoda „LOVERBOY”, le-ar fi determinat să le remită banii obținuți pentru a fi păstrate.

            Gruparea infracțională era coordonată de 2 lideri, concubini, ambii stabiliți în Marea Britanie, iar membrii grupări aveau roluri stabilite de aceștia: șoferi, supraveghetori sau persoane prin intermediul cărora liderii transferau banii obținuți din exploatarea sexuală a tinerelor.

            Tinerele ar fi fost exploatate pe teritoriul Marii Britanii, în imobile închiriate de lideri și transportate de aceștia, în vederea întreținerii relațiilor sexuale cu diferiți clienți. Activitățile de transport a tinerelor către adresele clienților erau asigurate de membrii grupării, liderii păstrând aparența desfășurării unor activități legale pe teritoriul Marii Britanii.

            Liderii grupării erau responsabili și de crearea profilelor pe site-uri de escorte, de promovarea anunțurilor și de încasarea banilor pe cardurile personale, tinerele nefiind în contact direct cu banii obținuți din exploatarea lor sexuală.

            De asemenea, tinerelor li s-ar fi promis că banii vor fi investiți în case și mașini, pe care le vor avea împreună cu partenerii lor de viață, însă de cele mai multe ori membrii grupării infracțional racolau alte tinere, pe care le-ar fi exploatat sexual și se extindeau în permanență pe teritoriul britanic.

            În cauză, membrii grupări sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism, aderare la un grup infracțional organizat și spălare de bani.

            Autoritățile de aplicare a legii din România sunt lideri la nivelul comunității europene în materia inițierii, implicării și finalizării pozitive a Echipelor Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team), cel mai eficient instrument european de cooperare în destructurarea grupărilor transnaționale implicate în traficul de persoane, partenerul principal al autorităților romane fiind Marea Britanie.

            În anchetă au fost angrenați și atașații de afaceri interne la Londra, prin Ambasada României în Marea Britanie și reprezentați ai Met Police London, NCA (National Crime Agency), Staffordshire Police, Staffordshire ROCU (Regional Organised Crime Unit), Northumbria Police, Norfolk Police, EMSOU (East Midlands Special Operations Unit) și  NESOU (North East Special Operations Unit).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.