Acasă Social Copiii asasini crescuți de Mafie terorizează Italia/La fenomenul Baby Gang au aderat...

Copiii asasini crescuți de Mafie terorizează Italia/La fenomenul Baby Gang au aderat și copii români

DISTRIBUIȚI

152365 – 13112019 – Primesc primele arme înainte să împlinească zece ani. Sunt duși în măcelării pentru a fi obișnuiți cu sângele și cu ideea de moarte încă de mici, sunt învățați să disprețuiască forțele de ordine, iar mai apoi sunt folosiți de mafie pentru asasinate, transport de droguri sau supravegheri în teritoriu: sunt detalii oferite de un colaborator al justiției italiene care a fost recrutat de mafie pe când alții de vârsta lui abia intră în clasa întâi.

Luigi Bonaventura avea puțin sub zece ani atunci când i-au dat pe mână primul pistol. Își amintește că mâinile sale erau mici și firave, încât reculul i-a dat degetul peste cap. Acum este unul dintre martorii cheie ai justiției italiene și a participat la zeci de procese. El a fost unul dintre copiii soldați ai mafiei italiene ‘ndrangheta.

”La început îți aduc pistoale acasă”

”Ești crescut în familii care îți predau subcultura mafiotă, cu părinți și unchi care îți îndoctrinează cultul familiei mafiote. La început îți aduc pistoale acasă, te învață cum să le cureți, cum să le folosești, să le încarci, iar mai apoi te încurajează să repeți jocul. Pe urmă îți arată armele de asalt, iar tu cum ești mic rămâi fascinat. Asiști la percheziții, la arestări, te învață să disprețuiești forțele de ordine. Toate aceste lucruri pe care le trăiești în copilărie te condiționează și te marchează pe viață”. Bonaventura își aduce aminte cum era deseori dus la măcelărie, unde copiii soldați erau învățați să omoare animale, pentru a se obișnui cu sângele. ”Pe vremuri eu nu înțelegeam aceste lucruri. Când m-am maturizat mi-am dat seama că era un mod prin care încercau să mă obișnuiască cu moartea”. Italianul mai povestește că aceste practici erau de ajutor în momentul primului asasinat: ”până când nu tragi cu arma, nu simți nimic”.

Și în zilele noastre, clanurile mafiote italiene recrutează copii pe care îi inițiază în cariere de criminali, așa cum demonstrează anchete recente în Piemonte și Calabria.

Un cap mafiot îl învață pe fiul de 8 ani să fie criminal

Interceptări ale Direcției Antimafiei din Torino, din octombrie 2019, făcute publice recent, arată cum cei mici sunt invitați în clanuri și sunt încurajați să fie mândri că aparțin ‘ndranghetei.

Alte anchete făcute în sudul Italiei arată cum un boss îi predă fiului său, în vârstă de numai opt ani, lecții de criminalitate. Minorul nu doar că era conștient de activitatea părinților săi, ambii implicați în traficul de droguri, dar participa la acest lucru pentru a-și mulțimi părinții. Tatăl său îl admira și îi repeta des că ”abia așteaptă să-i ia locul”. Acesta își mai învăța fiul despre dozajul drogurilor, despre aprovizionarea cu muniție, despre cum se rezolvă problemele cu furnizorii internaționali.

Înregistrările au ajuns în redacția jurnaliștilor de la Corriere della Sera și confirmă că ce se vede pe străzile din sudul țării are legătură cu ce vorbește presa din Italia.

De-a lungul anilor, tribunalul din Reggio Calabria a dispus măsuri de protecție pentru copiii utilizați în transportul de droguri și de arme. 70 de minori au fost luați din familiile lor și duși în centre speciale, iar 30 de familii s-au mutat din Calabria încercând să se disocieze de criminalitate.

”Îmi aduc aminte de un copil implicat cu normă întreagă în activitatea familiei sale, care era constrâns să transporte arme de război și să asiste la tăierea dozelor de droguri. Acum tatăl lui este la închisoare, iar copilul a fost transferat într-o altă localitate și este liber, liber să studieze, să se miște, să existe. Acum, că a mai crescut, este un adolescent normal.

Și noi, cei care colaborăm cu justiția am contribuit într-un fel la îndepărtarea copiilor noștri de tentaculele clanurilor. Ei au o viață plină de sacrificii pe care nu și le-au ales, din cauza greșelilor noastre sunt loviți de tot felul de dificultăți”, explică Bonaventura.

– Fenomenul Baby Gang –

Subiectul nu este deloc nou în Italia. De câțiva ani se vorbește din ce în ce mai des despre clanurile copiilor, care și-au format propriile ierarhii.

În Napoli, locul unde cele mai temute grupuri mafiote au controlat zeci de ani cartierele, grupurile de tineri vor acum să le calce pe urme. De la trafic de droguri şi jafuri până la ameninţări şi port ilegal de armă.

Italienii le numesc ”Baby Gang”, tocmai pentru că cei mai mulţi dintre micii infractori sunt minori. În fiecare săptămână apar ştiri despre confiscările făcute de poliţişti, despre alt jaf sau o altă răfuială între tineri, care de multe ori lasă în urmă şi victime.

Asemănătoare bandelor latine, se dedică violențelor, alcoolului și drogurilor mult mai devreme decât v-ați putea imagina. Nu au niciun cod de comportament, așa cum avea mafia tradițională: fac infracțiuni, se filmează cu telefoanele și nu se ascund.

Diferenţele dintre grupurile mari de mafioţi şi puştanii teribilişti sunt foarte puţine, iar poliţiştii tratează cu aceeaşi seriozitate cazurile.

Crescuţi la umbra celor mai temute organizaţii mafiote din Europa, mulţi dintre aceşti copii fac ce au văzut și ce au fost învățați. În spatele periferiei extreme din Napoli, există un centru care primeşte minorii certați cu legea.

Mafiot din copilărie

Salvatore are 16 ani şi este pentru al şaselea an la rând în clasa a 8-a. Nu a fost niciodată la şcoală şi niciodată la grădiniţă. Camorra şi mafia italiană l-au corupt încă de mic. Şi el face parte dintre cei care au terorizat Napoli cu violenţe şi jafuri. Este îmbrăcat la modă şi plin de tatuaje.

Unul, chiar pe pulsul mâinii stângi, 611, adică numărul reprezentativ al clanului din care a făcut parte, ”Mazarella”. Pe lângă el, zeci de alţi copii sunt acolo din acelaşi motiv.

Paradoxul este că drama acestor copiii generează altă dramă. Duși cu forța în centre, mulți dintre ei încearcă și chiar reușesc să evadeze. Fără educaţie, aceştia continuă să facă ce au văzut și ce au fost învățați. Nimeni nu știe cum să oprească acest fenomen, iar lupta împotriva mafiei deşi continuă de zeci de ani, este abia la început.

Numărul infracțiunilor comise de minori în prima parte a anului 2019: (46.802 total), 106 crime, 173 sechestrări de persoană, 940 violuri, 5.494 trafic de droguri.

Napoli este capitala infracțiunilor făcute de minori. 163 de crime și tentative de crimă la un milion și jumătate de locuitori este o statistică apăsătoare pentru Europa.

Copiii au pistoale și pachete cu bani în buzunar înainte să intre la liceu

Au și ritualuri de inițiere ad hoc, care prind viață în interiorul structurilor care ar trebui să le fie scut în fața unor astfel de realități. Băncile școlii sunt planul de rezervă al mafiei, dacă nu există o moștenire mafiotă și nu sunt părinții cei care își încurajează copiii să intre în sistem.

Se pleacă de la actele de bulism nejustificat și mai apoi, după ce se consolidează cercul de apartenență, încep să aplice aceleași lucruri și în exterior. Nu este așadar nicio surpriză că abandonul școlar la tinerii de 18 – 24 de ani este cu 4% mai mare decât media UE.

În unele orașe, sângele și pumnii au luat locul miuțelor și genunchilor juliți în spatele blocurilor. Iar în condițiile în care 6 copii din 100 vor să facă parte dintr-un astfel de ”gang” – potrivit unei statistici făcute de experții din Milano, nu putem exclude din scenariu, din păcate, nici copiii imigranților români.

O româncă de 17 ani, șefa unei bande din Roma

La Roma a fost destructurată o asemenea bandă, la conducerea căreia se afla o româncă de numai 17 ani. Deși păreau numai un grup de adolescenți, aceștia țineau în pumn un întreg cartier din Roma. Românca era singura fată din grup și a reușit să le cucerească respectul celorlalți din grup, care o porecliseră ”malefica”.

Prin rândurile organizației militau și majori, care se uneau deseori cu banda pentru infracțiuni: cel puțin 40 în cinci luni. Ziarele din Peninsulă scriu că aceștia ar fi pus bazele unei organizații criminale din toate punctele de vedere.

Fiecare oraș are istoria lui. La Milano de exemplu, sunt în jur de 2.500 de copii care fac parte din aceste grupuri: Barrios 18, MS13, Maras. Îi poți întâlni mai ales seara, în special în zona Barona.

Cesare Romano, responsabilul pentru ”copilărie și adolescență” al Regiunii Campania, are și o explicație care ar justifica implicarea românilor în astfel de situații: ”Sunt formate în mare parte din copiii imigranților de a treia sau a patra generație, care s-au trezit într-o realitate necunoscută, cu dificultăți de comunicare în limba italiană, nu reușesc să se integreze în comunitate sau chiar în propria lor familie care i-a adus în Italia după mulți ani. Pentru ei, intrarea într-o astfel de gașcă este ca și cum ar găsi o nouă familie. Și prezența acestor grupuri în unele zone condiționează inclusiv copiii liniștiți, care pentru a se apăra la rândul lor, sunt aproape constrânși să intre într-un alt grup”. – sursa: Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.